Un tanar motociclist, fara permis, a fost accidentat grav in Cluj

Tanarul de 20 de ani conducea o motocicleta, desi nu avea permis si nici nu urmase cursuri pentru a putea circula pe drumurile publice.

 

Accidentul a avut loc miercuri dimineata, la ora 7.35 pe strada Septimiu Muresan din Cluj. O. Viorel, de 60 ani, din Cluj-Napoca, mergea la volanul unui Logan spre strada Tudor Vladimirescu si a efectuat o manevra de intoarcere fara sa se asigure. El a lovit un ciclomotor marca Piaggio, condus de L. Zsolt, de 20 ani, din Cluj-Napoca, care circula din sens opus.

 

"Conducatorul ciclomotorului nu figureaza in evidentele Politiei ca detinator de permis de conducere pentru nicio categorie, nu a urmat un curs de legislatie rutiera pentru a putea conduce motocicluri pe drumurile publice, fiind ranit grav in urma accidentului", potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj.

Comentarii Facebook