Transportul școlar din Cluj se modernizează! Noi microbuze electrice pentru elevi în șase comune: „La Cluj se poate!”

Consiliul Județean Cluj continuă investițiile în educație și mobilitate sustenabilă. Șase comune clujene, Florești, Apahida, Panticeu, Dăbâca, Palatca și Sânmărtin, vor beneficia de microbuze școlare electrice moderne, care vor aduce un plus de confort și siguranță pentru aproximativ 2.100 de elevi.

Economii folosite pentru noi microbuze din Cluj

Proiectul a fost posibil datorită economiilor de peste 5 milioane de lei realizate în urma achiziției precedente a 25 de microbuze școlare. „La Cluj se poate! Am rezolvat problema transportului școlar din județ. În acest moment vorbim despre nu mai puțin de 74 de microbuze de ultimă generație de care se bucură copiii din comunele clujene. Ceea ce ne-a permis să ajungem la acest grad de acoperire extrem de ridicat, este modul în care am utilizat fondurile, economiile astfel rezultate fiind folosite pentru achiziția acestor șase microbuze suplimentare de care vor beneficia circa 2.100 de copii.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Caracteristici și facilități pe care le au noile microbuze școlare din Cluj

Cele șase microbuze livrate deja de forul administrativ județean dețin aceleași caracteristici ca și modelele anterioare. Acestea sunt complet electrice, prietenoase cu mediul și eficiente din punct de vedere energetic. Fiecare microbuz are o capacitate de 16+1 locuri și este dotat cu facilități pentru persoanele cu dizabilități. Autonomia fiecărui vehicul este de aproximativ 350 km, asigurând transport sigur și rapid pentru elevi.

Continuarea modernizării transportului școlar din Cluj

Până acum, Consiliul Județean Cluj a achiziționat 59 de microbuze școlare electrice la standarde europene, care deservesc deja mii de elevi din județ. La acestea se adaugă alte nouă microbuze sau autobuze achiziționate din fondurile alocate de la bugetul județean, demonstrând angajamentul administrației pentru un transport școlar modern și sustenabil.

Beneficii pentru comunitatea clujeană și mediu

Prin această inițiativă, autoritățile clujene urmăresc nu doar îmbunătățirea transportului școlar, ci și reducerea emisiilor de carbon și sprijinirea mobilității verzi în județ. Elevii vor călători în condiții de siguranță, iar comunitățile rurale vor fi mai bine conectate cu școlile.

image.png

Comentarii Facebook