Miercuri 28 Iulie

Traficul în Apahida a devenit un COȘMAR. Dimineața e teroare la dus, iar după-amiaza la întoarcere din Cluj-Napoca - VIDEO

 

Traficul în comuna Apahida devine un coșmar pe zi ce trece. Chiar dacă are și centură și DN 1C este dublat de Calea Someșeni, comuna Apahida nu face față traficului.

Deja, în fiecare dimineata si dupa-amiaza, e blocaj de kilometri, de cele mai multe ori pe ambele sensuri. Dacă trece vreun tren, se face coada pana în Cluj. Dacă apare o masina de gunoi, se face blocaj. La OMV se blochează pentru ca nu putem face o amarata de bretea de ocolire de 100 m”, ne-a precizat un șofer, care a filmat traficul în mai multe zile la rând.

Foarte mulți clujeni fac naveta din comuna Apahida spre Cluj-Napoca, dar chiar și cei din Jucu, Bonțida sau Gherla aglomerează drumul, pe lângă șoferii care tranzitează zona. În plus, Parcul industrial Nervia, din Apahida, sau Tetarom 3 atrag ca un magnet oamenii. După-amiaza, traficul se mută pe sensul de întoarcere. 

Dimineața, aglomerația este mai mare spre Cluj-Napoca, iar după-amiaza se merge bară la bară spre Apahida. De o vreme a început să fie aglomerat pe ambele sensuri. Eu făceam spre Apahida 20 de minute, iar acum fac 40. 

La OMV, pe centură, este un punct nevralgic. Dimineata e blocaj când vii dinspre Cluj spre Dej, pentru că sensul giratoriu blochează traficul. Peste tot unde este sens giratoriu traficul este blocat. Ar trebui o bandă de ocolire a sensurilor, cum s-a făcut la podul de peste DN1C, de lângă Agro Transilvania. Nu fac față sensurile giratorii, de la un anumit nivel de trafic. E blocaj și pe centură și prin localitate. Nu mai poți să scapi, folosind DN -ul sau centura.

Cea mai mare catastrofă este când trece trenul și traficul spre Mociu rămâne blocat în Drumul Național. Dacă stau 10 minute, la fluxul de mașini existent, coada este de kilometri”, ne-a mai semnalat cititorul Știri de Cluj.

Problema este că traficul de mașini este tot mai mare, iar soluții nu se prea pun în practică se cei de la Drumuri Naționale și Primăria Apahida.

Cele mai mari blocaje se înregistrează dimineața spre Cluj-Napoca, în orele 7.00 și 8.00, și după-amiaza, între orele 16.00 și 18.00, spre Apahida - Jucu.

Transportul în comun nu este o soluție mai bună, pentru că și acesta este blocat în același trafic, neavând linii separate. Probabil trenul metropolitan promis de Emil Boc, dar nerealizat, ar fi o soluție mai bună. Cu toate acestea, și acum se pot folosi trenurile care circulă pe ruta Cluj-Napoca - Gherla, dar întrebarea este ce faci din momentul în care ajungi în gară și ai treabă la 5 - 6 kilometri distanță. 

Aici trebuie făcute investiții cu cap, ceea ce ne lipsește. Lângă gările de pe traseu ar trebui realizate parcări, iar oamenii din comunele respective să meargă cu mașina până acolo, de unde să ia trenul și la întoarcere acasă să se deplaseze cu mașina la domiciliu. 

Comentarii Facebook