Trafic blocat între Făget și Sălicea din cauza unui accident extrem de grav. Trei victime încarcerate . Una in stop cardio respirator
Traficul rutier este complet blocat pe DJ107R, între Făget și localitatea Sălicea, Cluj, în urma unui accident rutier extrem de grav produs în urmă cu puțin timp, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma impactului violent, trei persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale vehiculelor. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, care au acționat pentru extragerea victimelor în condiții dificile, alături de mai multe echipaje medicale.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, cele trei victime — două femei și un bărbat — au fost scoase din autoturisme de către echipajele de intervenție. Una dintre femei, în vârstă de aproximativ 40 de ani, se află în stop cardio-respirator, fiind inițiate imediat manevre de resuscitare la fața locului. Celelalte două victime sunt semiconștiente, fiind în stare gravă și asistate medical de echipajele SMURD și SAJ.
La intervenție au fost mobilizate trei autospeciale dotate cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD — dintre care două de terapie intensivă mobilă — precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipele medicale continuă evaluarea și stabilizarea victimelor, urmând ca acestea să fie transportate la unități spitalicești pentru îngrijiri de specialitate.
Circulația rutieră pe DJ107R este blocată pe ambele sensuri de mers, iar în zonă s-au format blocaje de trafic. Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite ruta și să folosească variante alternative până la reluarea circulației.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere detalii suplimentare pe măsură ce situația evoluează.
--------------------------------
UPDATE ora 18:00:
Cele trei victime, cu vârste cuprinse între 52 și 72 de ani, vor fi transportate în stare gravă la spital
Citește și:
0 Comentarii