Joi 4 Martie

Târg de cariere la Transylvania College


La Transylvania College săptămâna 25 februarie-1 martie este dedicată educaţiei financiare, toţi cei 500 de copii înscrişi aici de la grădiniţă şi până la liceu participând la lecţii şi activităţi pe teme de educaţie financiară şi antreprenoriala adaptate pentru fiecare categorie de vârstă.

Ziua de miercuri, 27 februarie a fost dedicată orientării în carieră, elevii din liceu având oportunitatea de a participa la un târg de cariere organizat la Transylvania College special pentru ei. Liceul Internaţional din cadrul Transylvania College este primul liceu din afară Bucureştiului unde predarea se face exclusiv în limba engleză, conform curriculum-ului oferit şi coordonat de universitatea Cambridge. Diploma Cambridge este recunoscută în universităţi din peste 150 de ţări.

Deoarece admiterea la universităţile de prestigiu din străinătate se face pe baza unui portofoliu complet, care trebuie să includă şi dovezi de experienţă în muncă, de implicare în comunitate şi în programe de voluntariat, elevii care studiază la Transylvania College sunt îndrumaţi de către diriginţi şi profesori pentru a-şi construi un portofoliu de succes.

În acest sens, Transylvania College, în parteneriat cu companii locale de succes a iniţiat un program de "work experience", prin intermediul căruia elevii din liceu participa în fiecare an la două săptămâni de practică profesională. Practică este organizată la una dintre companiile care activează într-un domeniu cât mai apropiat de domeniul în care elevul se pregăteşte să profeseze. La sfârşitul programului de practică elevul primeşte o evaluare din partea angajatorului şi o scrisoare de recomandare care devine parte din portofoliul absolventului pentru admiterea la universitate.

Conceput ca un preambul al programului de practică profesională, târgul de cariere a pus elevii în contact direct cu companii de succes din domeniile pentru care ei se pregătesc. Un număr mare de companii şi personalităţi locale au ales să susţină acest eveniment inedit, participând cu standuri la “Transylvania College Job Fair”.

Elevii au fost impresionaţi de profesionalismul cu care fiecare dintre reprezentanţii companiilor şi-a pregătit standul şi de seriozitatea cu care au fost trataţi. “Este impresionant şi mult mai interesant decât m-am aşteptat. Am învăţat multe lucruri utile şi chiar am constatat că există domenii profesionale pe care nu le-am luat în considerare până acum şi care sunt foarte atractive”, a declarat Mihai, elev la Transylvania College.

De cealalata parte, “angajatorii” au fost plăcut surprinşi de maturitatea elevilor, de complexitatea întrebărilor pe care le-au avut şi de seriozitatea cu care au abordat acest eveniment, majoritatea dintre ei făcând inclusiv research despre companiile participante.

Sunt cât se poate de încântată că fiul meu a venit acasă, la 15 ani, explicându-mi ce a făcut la târgul de cariere, povestind cu entuziasm despre companiile prezente. Mi-a mărturisit că şi-ar dori să aibă o experienţă de lucru într-una dintre ele, aşa că a strâns cărţi de vizită pe care îşi doreşte să le folosească pentru proiectele lui viitoare. Dacă ne raportăm la educaţia mea, a celor din generaţia mea, la 15 ani, nimic din toate acestea nu ne erau cunoscute. Dacă ne raportăm la educaţia de acum 15 ani, un astfel de eveniment educaţional, de orientare în cariera şi experienţa de muncă, părea doar un vis.Nu pot decât să fiu fericită că Transylvania College îi oferă fiului meu ceea ce îmi doresc şi eu pentru el, oportunităţi pentru viitor, planificarea viitorului, nu doar învăţare”, a spus mama unui elev.

Deoarece liceenii care vor forma prima promoţie de absolvenţi vor trebuie să opteze foarte curând pentru universităţile unde doresc să se înscrie, conducerea şcolii şi profesorii de la Transylvania College tratează cu toată seriozitatea aceste programe de orientare în cariera şi de dobândire a experienţei în muncă. Organizatorii salută implicarea companiilor locale în astfel de evenimente, exprimându-şi dorinţa de a organiza astfel de târguri de cariere şi pe viitor.



Comentarii Facebook