Tânăr prins drogat la volan într-o razie de amploare în Cluj-Napoca! Conducea pe Calea Moților după ce a consumat substanțe interzise


Un tânăr de 22 de ani, a fost prins drogat la volan, în timp ce conducea Calea Moților. Șoferul a fost prins în urma unor verificări de rutină ale polițiștilor clujeni.

În cadrul verificărilor, polițiștii Serviciului Rutier au depistat la data de 2 iulie a.c., în jurul orei 02.10, un tânăr de 22 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moților, din municipiul Cluj-Napoca, după ce ar fi consumat substanțe interzise.

În urma testării cu aparatul Drugtest a fost indicată o valoare pozitivă, tânărul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice”, transmite IPJ Cluj.

În noaptea de 1/2 iulie, poliţiștii clujeni, împreună cu jandarmii Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, dar și cu sprijinul polițiștilor locali, au organizat pe raza întregului județ acțiuni cu efective mărite, având drept obiectiv combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În total, în cadrul acțiunii, au fost legitimate la nivelul județului peste 820 de persoane și verificate în trafic 755 de autovehicule.

Comentarii Facebook