Duminica 28 Aprilie

Tâlhar, reținut de polițiști la Cluj. A intrat peste o bătrână în casă, a agresat-o și i-a furat banii


Un bărbat a fost reținut de polițiștii clujeni, pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit că ar pătruns fără drept în locuinţa unei femei şi i-ar fi sustras 200 de lei, apelând la violenţa.

La data de 4 februarie a.c., ora 13:00, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii şi a Postul de Poliţie Comunal Viişoara au depistat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Viişoara, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la sfârşitul anului 2014, bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unei femei, de 76 de ani, iar după ce i-ar fi aplicat o lovitură peste mână, i-ar fi sustras din buzunar 200 de lei. Ulterior, cel bănuit de comiterea faptei ar fi părăsit imobilul, existând suspiciuni că s-ar fi sustras urmării penale.

Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii Facebook