Supraviețuitorii accidentului din Apuseni nu au fost la parastasul lui Iovan, cel care i-a salvat pe toți

 

Supraviețuitorii accidentului din Apuseni nu au fost la parastasul lui Iovan, cel care i-a salvat pe toți, așa cum au recunoscut și răniții.  

 

Medicul Sorin Ianceu a fost singurul care a explicat de ce nu a participat. ”Singurul erou în tot acest iminent accident tragic a fost Adrian Iovan, pentru că, cu preţul vieţii lui, şi-a croit drum printre copaci şi nu a abandonat lupta până în ultimul moment pentru ca noi, cei care astăzi trăim, să avem o şansă. Din nefericire, nici Aura, nici el nu au putut fi salvaţi, dar nu trece o zi în care noi cinci care am supravieţuit să nu ne gândim la ei şi ei vor rămâne veşnic în sufletele noastre”, a mai doctorul Ianceu.

 

Mi-l aduc aminte pe Adrian Iovan zâmbitor, un om care radia căldură si care dedea încredere celor din jur şi dădea un sentiment de siguranţă. A făcut-o şi în 20 ianuarie şi doar aşa pot să mi-l aduc aminte", a mai spus Sorin Ianceu.

 

El a recunoscut că încă îi este greu să revadă acele locuri. ”Nu cred că e o zi în care să nu îmi aduc aminte de accident şi de cei doi care au pierit în accident şi nu există zi să nu cad pe gânduri şi să nu mă rog la bunul Dumnezeu să îi ierte. Nu am fost astăzi pentru că eu  în momentul de faţă port un corset şi îl mai port încă 30 de zile. Ochiul nu este vindecat din păcate, intervenţia chirurgicală încă trebuie amânată şi doar motive medicale m-au ţinut astăzi departe de Horea”, a spus medicul Ianceu.

Comentarii Facebook