Suma impresionantă pe care firmele din Franța o investesc în județul Cluj. Țara lui Emmanuel Macron rămâne cel mai important partener al clujenilor
O delegație franceză a sosit la Cluj, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Județean: vicepreședinții Radu Rațiu și Vakar Istvan. Vizita nu este fără scop, în condițiile în care în județul Cluj există nu mai puțin de 266 de firme cu capital francez care au investit în total peste 177 de milioane de lei în piața clujeană.
Suma impresionantă pe care firmele din Franța o investesc în județul Cluj: peste 170 de milioane de lei
Grupul sosit din Franța a fost condus de Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România, însoțit de reprezentanți ai Ambasadei și ai Institutului Francez. Reprezentanții CJ Cluj au anunțat că această discuție a fost foarte importantă pentru că județul are nevoie de banii virați de această țară în conturile românilor.
Astfel, discuțiile au vizat consolidarea colaborării bilaterale în mai multe domenii, de la administrație și digitalizare, până la mediul universitar. Delegaților le-a fost prezentată platforma informatică Ghișeul Unic, prin care Consiliul Județean Cluj oferă cetățenilor posibilitatea de a obține online documente cu valoare juridică – o premieră la nivel național.
Totodată, a fost subliniată importanța universităților clujene ca motoare de dezvoltare regională, datorită forței de muncă bine pregătite pe care o formează. „Ne bucură vizita delegației franceze în Cluj, un județ dinamic care are mult de oferit. Franța este un partener comercial important, iar noi suntem deschiși la colaborări care să pună în valoare resursele și expertiza ambelor părți”, a declarat vicepreședintele Radu Rațiu.
Radu Rațiu și Vakar Istvan, vicepreședinții CJ Cluj, s-au întâlnit cu o delegație din Franța
La rândul său, Vakar Istvan a subliniat dorința de a iniția parteneriate reciproce avantajoase, inclusiv prin facilitarea unor colaborări între administrațiile locale clujene și instituțiile din Franța.
În județul Cluj sunt înregistrate în prezent 266 de firme cu capital francez, investițiile totale depășind 177 de milioane de lei. Acestea activează în diverse sectoare economice, consolidând poziția Franței ca unul dintre cei mai importanți investitori străini din regiune.
6 Comentarii