Clujean beat prins la volan într-un sat din județul Sibiu


Un bărbat din județul Cluj a fost prins pe picior greșit în județul Sibiu. Acesta s-a urcat băut la volan, iar în localitatea Hosman a dat în nas cu polițiștii.

La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 45, pe raza localității Hosman. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în județul Cluj”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea alcoolscopică a clujeanului a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au stabilit că numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr de înmatriculare fals.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.


Comentarii Facebook