Spitalul din Mociu este o ruină! Ce a fost și ce a ajuns un spital unde se făceau operații și nașteri - FOTO


Spitalul din Mociu a fost ridicat în 1912, fiind o adevărată salvare pentru întreaga zonă, care nu mai trebuia să bată drumul până la Cluj-Napaca.

Istoria Spitalului din Mociu, unic pentru județul Cluj

Pentru ocrotirea sănătăţii locuitori din zonă, în anul 1912 a început la Mociu ridicarea unui spital, acţiune încheiată un an mai târziu. Spitalul a fost prevăzut pentru o capacitate de 110 paturi şi avea secţii de interne, contagioase, chirurgie, obstetică-ginecologie, pediatrie, radiologie şi un laborator. De asemenea funcţiona în cadrul spitalului un serviciu de “Salvare”, dotat cu trei maşini de intervenţie şi transport în caz de urgenţe. Până la 1973 spitalul a funcţionat la nivelul prevăzut, apoi s-au desfiinţat secţiile de chirurgie şi contagioase, reducându-se numărul de paturi la 50, astfel devenind dintr-un spital de sine stătător o secţie a Spitalului clinic de adulţi nr.2 Cluj-Napoca.

Din data de 1 aprilie 2011 din păcate spitalul a fost desființat împreună cu multe alte spitale rurale din țară prin decizie de minister..

Spitalul avea ambulanță, iar cazurile grele erau mutate la Cluj-Napoca. Unitatea sanitară a fost ridicată cu cap, și avea chiar şi de o grădină unde se cultivau legumele şi fructele. 

Acesta a fost singurul spital dintr-o comună, restul fiind ridicate în marile orașe și centre sociale. 

Renovarea Spitalului din Mociu ar costa două milioane de euro

Renovarea spitalului vechi ar costa acum 2 milioane de euro, dar nimeni nu se mai gândește la așa ceva. Primarul a atras fonduri guvernamentale și a ridicat la câțiva metri de spitalul vechi un dispensar modern, unde vor fi două cabinete de medici de familie, unul de stomatologie și o farmacie. Între timp, lângă, spitalul vechi este mâncat de timp și așteaptă să i se găsească o altă întrebuințare. 

Cele două clădiri pot fi văzute în fotografia de mai jos. 

spital mociu.jpg

Dacă v-a plăcut materialul, vă invităm să îl distribuiți.

Comentarii Facebook