Miercuri 24 Aprilie

Spărgători de magazine prinși la Cluj. Au abandonat produsele furate ca să nu fie depistați


Doi tineri au fost prinși de polițiștii clujeni la scurt timp după ce au spart un magazin de pe strada Roșiori din Cluj-Napoca.

La data de 18 martie a.c., ora 00:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie au depistat doi tineri din Cluj-Napoca, bănuiţi de săvârşirea unui furt dintr-o societate comercială.

Poliţiştii au găsit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, 56 de pachete de ţigări, 17 plicuri de cafea şi alte produse, într-un sac menajer, abandonat sub un autoturism parcat pe strada respectivă”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit polițiștilor, în aceeaşi noapte, în jurul orei 23:56, cei doi tineri ar fi pătruns într-o societate comercială situată pe strada Roşiori din municipiu, de unde ar fi sustras bunurile menţionate şi apoi le-ar fi abandonat pentru a nu fi depistaţi.

Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 1.200 lei, a fost recuperat în totalitate.

Comentarii Facebook