Miercuri 21 Octombrie

Șofer cu alcoolemie RECORD prins de polițiști după ce a cauzat un accident în Mănăștur și a fugit. Nu avea nici permis


Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism deși se afla într-o stare avansată de ebrietate. Acesta a cauzat și un accident rutier.

La data de 15 august, a.c., în jurul orei 20.55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier între două autovehicule, pe Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale”, informează IPJ CLuj.

La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că unul dintre conducătorii implicaţi a părăsit locul accidentului, iar din informaţiile obţinute, acesta s-ar afla sub influenţa alcoolului. 

La scurt timp, cel în cauză a fost depistat de către poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Cluj-Napoca, fiind vorba despre un bărbat de 31 de ani, din oraşul Buhuşi, județul Bacău. 

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a relevat o concentraţie de peste 1.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. 

Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce anulat.

Bărbatul a fost reţinut 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat magistraţilor, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 20 de zile. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

.

Comentarii Facebook