CLUJ: Spărgător de mașini prins de un polițist aflat în timpul liber. L-a imobilizat pe stradă


Un polițist clujean aflat în timpul liber a reușit să prindă un tânăr căutat pentru comiterea unui furt din autoturism.

La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 14.00, un polițist din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție, aflat în timpul liber, a depistat și imobilizat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Aiud, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt dintr-un autoturism”, informează IPJ Cluj.

Conform polițiștilor, în cursul zilei de duminică, în jurul orei 13.30, polițiștii Secției 2 Poliție au fost sesizați de către proprietarul unui autoturism parcat în zona străzii Calea Dorobanților, cu privire la faptul că din interiorul acestuia, prin distrugerea unui geam, i-au fost sustrase bunurile, respectiv un telefon mobil și un aparat scanner.

În urma investigațiilor derulate, polițiștii au identificat un tânăr, bănuit de săvârșirea faptei, iar în jurul orei 14.00, un polițist din cadrul secției de poliție, aflat în timpul liber, l-a depistat și imobilizat pe acesta până la sosirea colegilor aflați în serviciu.

Ulterior, tânărul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore. 

Cercetările sunt desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook