Slujbă pentru copii de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, în Florești - VIDEO
Copiii au fost sărbătoriți de 1 iunie la Biserica Sfântul ”Ioan Iacob Hozevitul”, din Florești. cei mici au primit cadouri și s-au rugat alături de părintele Ovidiu Marți.
”I-am adunat să le arătăm că îi prețuim. Și lor și părinților. Noi suntem de fapt într-o zi a copiilor, în fiecare duminică, când ei vin cu mult drag. Pe foarte mulți dintre ei i-am botezat eu. Am câteva sute de copii botezați în aproape 9 ani. Cei mai sârguincioși dintre ei sunt aici. Îi împărtășim și îi creștem cu Hristos. Îmi spun părinții că de multe ori copiii îi trezesc și le spun să meargă la biserică. Fiecare copil aduce multă bucurie și fericire în case”, a spus părintele Ovidiu Marțiș, de la Biserica Sfântul ”Ioan Iacob Hozevitul”, din Florești.
Părinții s-au bucurat și ei de momentul de la biserică. ”Copiii îl iubesc pe părinte. Trebuie să fim mai precauți, dar ne bucurăm pentru că suntem împreună”, a spus un părinte.
Biserica din Florești a devenit cunoscută în toată țara la finalul stării de urgență, când preotul Ovidiu Marțiș a pictat toată curtea bisericii cu fețe zâmbitoare, amplasate la distanță unele de altele, pentru a-i ajuta pe credincioși să respecte distanța socială.
”Potrivit îndrumărilor autorităților bisericești vom respecta prevederile legale ale stării de alertă.
Vom sluji afară în altarul de vară, iar dumneavoastră credincioșii noștri, veți purta mască și veți păstra distanța de 1,50 m unul față de celălalt.
În acest semn la intrarea în curtea Bisericii veți fi poftiți la o floricică la alegere
De asemenea la intrare în curtea Bisericii o să aveți la dispoziție substanțe de dezinfectare pe care trebuie să le folosiți și când veniți și când plecați.
Important!!! ... veți putea intra și în Biserică pe partea stângă maxim zece persoane pentru Închinare, pomelnice, rugăciune și veți ieși pe partea dreaptă!
Împreună cu fratele meu mai mare, Părintele Dinu Criste ... așteptăm cu emoție Sfântă ziua de mâine ca să retrăim ... CEA MAI FRUMOASĂ ZI DIN VIAȚA NOASTRĂ”, a spus preotul Marțiș.
1 Comentariu