Romanii ar putea plati contributii la fondul asigurarilor sociale si pentru drepturile de autor

Autoritatile vor sa impuna ridicarea exceptiei de la plata contributiilor de asigurari sociale (CAS) pentru drepturile de autor si conventiile civile.

 

Potrivit unui comunicat al Ministerul Muncii, decizia ca sumele provenite din drepturi de autor si alte venituri obtinute in baza unor conventii civile sau contracte de colaborare sa fie purtatoare de CAS a fost inclusa in proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice din Romania.

 

"Propunerea are in vedere asigurarea dreptului de a primi pensie din sistemul public si pentru acele persoane care obtin venituri exclusiv din aceste activitati, astfel incat sa nu devina dependente de programele de asistenta sociala, la momentul retragerii din activitate", motiveaza reprezentantii Ministerului Muncii decizia luata.

 

Potrivit sindicalistilor, peste 80 de mii de romani sunt platiti pe baza unor astfel de contracte. Analistii considera ca veniturile acestora vor scadea dupa intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de pensii.

Comentarii Facebook