Vineri 13 Decembrie

Românii au 13 zile libere în 2015. Vezi câte din ele vor pica în weekenduri


Românii vor avea 13 zile libere în 2015, însă doar opt dintre ele vor fi zile lucrătoare.

Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă, potrivit Mediafax.

Astfel, primele zile libere din 2015 sunt 1 şi 2 ianuarie (joi şi vineri), urmate de Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie (sâmbătă) şi de zilele acordate de Paşte, respectiv 12 şi 13 aprilie (duminică şi luni).

În 2015, Ziua Internaţională a Muncii (1 mai) va fi vineri, iar Rusaliile vor fi sărbătorite, în zilele de 8 şi 9 iunie (luni şi marţi), însă Adormirea Maicii Domnului (15 august) va pica într-o zi de sâmbătă.

Angajaţii vor mai avea un weekend prelungit și la începutul iernii, pentru că Sfântul Andrei, sărbătorit în 30 noiembrie, va fi într-o zi de luni.

În schimb, ultima lună a anului 2015 va veni cu doar două zile libere, faţă de trei în acest an, pentru că doar Ziua Naţională a României (1 decembrie) şi prima zi de Crăciun vor fi în timpul săptămânii, respectiv marţi şi vineri, în timp ce a doua zi de Crăciun va fi într-o zi de sâmbătă.

Comentarii Facebook