Revoltă în traficul din Cluj! Zona gării, sufocată de haos: „Claxoane, frâne bruște și nervi întinși la maximum!”


Haos zilnic în traficul de lângă gară: clujenii cer intervenție urgentă! „Evităm accidente în fiecare zi!”

Un nou apel disperat ajunge pe masa autorităților locale din Cluj-Napoca. Zeci de cetățeni își exprimă nemulțumirea față de traficul blocat constant în zona gării, unde una dintre benzile de pe strada Piața Gării este ocupată, aproape permanent, de mașini parcate ilegal.

Problema, semnalată în repetate rânduri pe diferite platforme și la serviciile de siguranță rutieră, a rămas nerezolvată, deși Poliția Rutieră și Poliția Locală cunosc situația și au avut, potrivit clujenilor, „câteva încercări” de remediere.

Sesizarea, adresată recent Primarului Emil Boc, vorbește despre o situație devenită periculoasă pentru toți participanții la trafic:

„Vă invităm, în orice zi din săptămână, să veniți în zona gării, și de pe strada Horea să faceți stânga, înspre Dâmbul Rotund, și veți constata că una dintre benzile de circulație de pe strada Piața Gării va fi, mereu, ocupată de mașini care staționează sau parchează ilegal în zonă.”

Locuitorii susțin că, zilnic, traficul este dat peste cap, iar riscul de accidente este major:

„Evităm, zilnic, accidente. Nu se mai ține cont de benzile de circulație, se încadrează necorespunzător, se taie fața participanților la trafic, se claxonează...”

Deși au primit promisiuni repetate din partea autorităților, oamenii spun că nu se mai mulțumesc cu răspunsuri vagi:

„De fiecare dată ni se comunică faptul că se va rezolva, se va trimite echipaj – dar să înțelegem că nu poate sta Poliția Locală toată ziua în zonă...”

În final, cetățenii formulează un apel ferm către administrația locală:

„Vă implorăm, găsiți o soluție!”


Comentarii Facebook