Duminica 28 Decembrie

Revelion 2026 la Cluj-Napoca: Concerte live, confetti și un spectaculos show de drone și lumini în Piața Unirii pentru o noapte magică de Anul Nou

Clujenii și turiștii sunt invitați să sărbătorească trecerea în Noul An în Piața Unirii, într-o atmosferă de poveste, pregătită de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Evenimentul Revelion 2026 promite concerte live, confetti, șampanie și, pentru al doilea an consecutiv, un spectacol impresionant de drone și lumini, care va marca intrarea în 2026.

Programul serii: muzică live și emoții până la miezul nopții

Seara începe la ora 22:00 cu grupul vocal Anatholis, care va aduce un repertoriu de pop-operă ce promite să încânte publicul prezent în Piața Unirii. La ora 23:00, scena va fi preluată de trupa Hara, care va transforma atmosfera într-un adevărat spectacol rock și pop, pregătind clujenii pentru momentul culminant: trecerea în Noul An.

La miezul nopții, peste oraș se va desfășura spectacolul de drone și lumini, un show care a devenit deja tradiție la Cluj, și care va lumina cerul orașului, aducând un cadru spectaculos alături de confetti și artificii. Concertele continuă după ora 00:15 cu Score Band, pentru a menține atmosfera de sărbătoare până în primele ore ale dimineții.

„Sărbătorile sunt despre a fi împreună, iar cel mai frumos cadou rămâne timpul petrecut alături de cei dragi. Vă așteptăm să trăim această trecere în Noul An într-o atmosferă caldă, de sărbătoare.”, a transmis primarul Emil Boc.

Târgul de Crăciun și magia iernii continuă

Evenimentul Revelion 2026 se desfășoară în cadrul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca, completat de instalațiile luminoase care îmbracă zonele pietonale, inclusiv strada Iuliu Maniu și strada Universității. Ajunul Anului Nou este ultima seară în care vizitatorii se pot bucura de roata panoramică și de produsele tradiționale din căsuțele târgului: turtă dulce, cozonaci, vin fiert cu scorțișoară și delicii gastronomice de sezon.

Târgul de Iarnă continuă ulterior pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, până pe 15 februarie 2026, unde atracția principală este patinoarul, oferind clujenilor și turiștilor oportunitatea de a se bucura de iarnă și distracție în aer liber.

image.png

Comentarii Facebook