Restricții de circulație pe drumurile din Cluj: 10 noi sectoare vizate pentru protejarea infrastructurii
Autoritățile din județul Cluj pregătesc un nou pachet de măsuri care va afecta circulația rutieră în mai multe zone. Consiliul Județean Cluj a demarat procedura pentru introducerea unor restricții suplimentare pe încă 10 sectoare de drumuri județene, pentru a proteja infrastructura rutieră și de a reduce degradarea accelerată a carosabilului.
Măsurile sunt prevăzute să intre în vigoare în perioada 2026-2030 și vizează în total aproximativ 117 kilometri de drumuri județene, aflate pe raza a mai multor comune din județ.
Ce urmăresc noile restricții de circulație
Potrivit proiectului de hotărâre aflat în transparență decizională, autoritățile vor să limiteze traficul greu și viteza de deplasare în zonele cele mai afectate de uzură.
Principalele măsuri propuse includ:
- interzicerea circulației vehiculelor de peste 7,5 tone în interiorul localităților;
- limitarea vitezei la 30 km/h pentru autovehiculele cu masa între 3,5 și 20 de tone;
- reguli speciale pentru protejarea drumurilor recent modernizate.
Excepții vor fi făcute pentru transportul de persoane, ambulanțe, vehicule de intervenție, transporturi de animale vii sau produse perisabile.
Explicațiile autorităților: „Protejăm investițiile făcute”
Președintele Alin Tișe a explicat că noile restricții vin în completarea măsurilor deja adoptate în luna februarie, care au vizat alte sectoare de drumuri județene. „Restricțiile pe care dorim să le impunem vin în completarea celor deja introduse. Astfel, peste 20 de drumuri județene care traversează zeci de comune vor beneficia de măsuri concrete de conservare a infrastructurii rutiere”, a transmis acesta. Acesta a subliniat că traficul greu este principalul factor care accelerează degradarea drumurilor și afectează siguranța rutieră.
Ce zone sunt vizate
Cele 10 sectoare de drumuri includ rute importante care leagă localități precum Pălatca, Geaca, Cătina, Săvădisla, Bonțida, Chinteni, Borșa și alte localități din zona rurală a județului.
În total, este vorba despre drumuri care traversează 24 de comune și conectează zone rurale importante cu rețeaua rutieră principală.
Impact direct: transport mai strict, drumuri mai protejate
Noile reguli vor afecta în special transportatorii de marfă, care vor trebui să respecte limite mai stricte de tonaj și viteză. În schimb, autoritățile spun că aceste măsuri vor duce la:
- prelungirea duratei de viață a drumurilor modernizate;
- reducerea costurilor de reparații;
- creșterea siguranței în localități;
- diminuarea vibrațiilor și a poluării fonice.
2 Comentarii