Respect pentru eroi! Doi veterani de război, ambii de peste 100 de ani, au fost sărbătoriți la Cluj: ,,Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut" FOTO


Doi veterani de război din Cluj, trecuți de 100 de ani, au fost vizitați de prefectul Clujului și de autoritățile locale, în preajma Zilei Veteranilor de Război.

Astfel, în Municipiul Gherla, a fost vizitat Colonelul în Rezervă, Iosif Rus, în vârstă de 109 ani.  Colonelul (rtr.) Iosif Rus, născut în comuna Țaga, județul Cluj, este clujeanul care a trecut prin două războaie mondiale. 

494436912_1088281663331135_4655710237381841984_n.jpg

A fost mobilizat și a ajuns cu Regimentul 81 Infanterie Dej la granița de vest a țării, unde a rămas până la Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Apoi a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă de Infanterie Sfântul Gheorghe, obținând gradul de sublocotenent în rezervă. 

În perioada 1942-1945 a fost pe front cu Regimentul 95 Infanterie Turnu Severin, în Caucaz și Peninsula Crimeea, participând la luptele de la Krimskaya si Moldovanskaya, unde a fost rănit. A fost internat în spitalul din Nicolaev, apoi transferat la Spitalul Militar din București, unde a primit îngrijiri medicale timp de 8 luni. 

După spitalizare a fost trimis din nou pe front, până la 1 iulie 1945, când a fost lăsat la vatră. Și-a continuat apoi cariera în domeniul învățământului, ca profesor de muzică, timp de 43 de ani.

Este decorat cu Ordinul ”Steaua României”, cu spade și panglică, dar și cu ”Virtutea militară” clasa a V-a.

493988839_1088281743331127_5796759437417224542_n.jpg

În Municipiul Cluj-Napoca a fost vizitată doamna Maior în Rezervă Maria Donescu, în vârstă de 100 de ani. Aceasta a fost telegrafistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cu această ocazie, celor doi veterani de război li s-au conferit diplome de onoare din partea ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, din prefectului Maria Forna și din partea Comandatului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, General Maior Bogdan Cernat, precum și un pachet cu produse de bază. 

493996449_1088281783331123_654076904006695948_n.jpg

„Într-un gest de profund respect și recunoștință, i-am întâlnit astăzi pe doamna Maior Maria Donescu și pe domnul Colonel Iosif Rus, doi dintre venerabilii veterani de război ai județului nostru.

Întâlnirea a fost încărcată de emoție și a avut loc în semn de apreciere pentru sacrificiul și curajul de care domniile lor au dat dovadă în timpul conflagrației Celui de al Doilea Război Mondial.

Am ascultat cu atenție poveștile și rememorările trecutului și am admirat spiritul de camaraderie și patriotism care i-au animat pe cei care au luptat pentru țară.

Această întâlnire reprezintă un simbol al legăturii dintre generații și un omagiu adus tuturor celor care și-au dedicat viața apărării valorilor naționale. Gestul nostru de astăzi reconfirmă respectul profund al comunității pentru veteranii de război și recunoașterea rolului lor esențial în istoria României.

Stimați veterani de război, vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru națiunea română!", a transmis prefectul Clujului, Maria Forna.

La întâlnire au luat parte și Colonelul Ioan Muntean- Comandantul Bazei 4 Logistică „Transilvania”, Colonelul Paul Saghin- Comandantul Centrului Militar Zonal Cluj și Locotenent-Colonel Ioana Mirela Cioară- comandantul comenduirii de garnizoană Cluj-Napoca, dar și primarul Municipiului Gherla.

494023987_1088281753331126_4485256580540808401_n.jpg

Comentarii Facebook