Rector UMF Cluj, Constantin Ciuce: Vom fi tratati de medici din India si Pakistan


Rectorul UMF Cluj, profesorul Constantin Ciuce, a declarat ca in spitalele din Cluj si din tara vor lucra medici din India si Pakistan, daca Guvernul nu face nimic pentru a stopa exodul halatelor albe.

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu", avertizeaza ca, in acest moment, tinerii care medicina vor sa plece direct in strainatate, unde sunt platiti cu salarii la care nici nu viseaza in Romania.

"Trebuie vazut de ce oamenii nu mai sunt interesati sa vina catre spitalul romanesc. Se lucreaza in conditii improprii, cu demnitatea calcata in picioare de foarte multe ori, iar salarizarea din sistem nu rasplateste nici responsabilitatea, nici pozitia sociala pe care medicul ar trebui sa o aiba. Drumul este catre tarile vestice, iar tinerii, rezidentii, sunt cel mai mult atrasi de plecare. Daca sub raport politic, orice guvern, de orice culoare, daca in Romania politicul nu se va trezi in timp util sa aduca conditii favorabile ramanerii in tara a tinerilor, sistemul de sanatate va fi acoperit in timp de Pakistan sau India, care vor ajunge sa ne trateze", a declarat profesorul Constantin Ciuce.

Seful UMF Cluj da vina pe clasa politica pentru aceasta situatie. "Politicienii nu inteleg ca educatia si sanatatea sunt principalele domenii in care trebuie sa se faca investitii. Fara o populatie educata si sanatoasa nu putem avea un viitor, chiar daca economia sta bine si infloreste", a mai spus Ciuce.

Rectorul UMF Cluj a mai avertizat ca in Romania exista o problema si la nivelul medicilor specialisti, care sunt imbatraniti si nu exista o generatie care sa vina sa le ia locul.

Profesorul Constantin Ciuce avertizeaza ca in urmatorii 10 ani s-ar putea ajunge in situatia ca sistemul public sa nu mai fie acoperit cu medicii specialisti.

Comentarii Facebook