Razii de amploare la Cluj. Zeci de șoferi au rămas fără permise



Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale pe întreaga rază a județului, în acest sfârșit de săptămână.

La acțiuni au participat peste 300 de polițiști, alături de peste 40 militari din cadrul structurilor judeţene de jandarmi.

În cadrul acţiunilor derulate pe linia ordinii publice, au fost constatate 8 infracţiuni. Poliţiştii au intervenit şi, pentru neregulile constatate (încălcarea normelor de convieţuire socială, ilegalităţi în domeniul pazei obiectivelor, pazei bunurilor şi la regimul silvic, evidenţa persoanei), au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale.

Pentru neregulile depistate în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 281 sancţiuni contravenţionale, dintre care 79 pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Cinci conducători auto depistaţi în trafic sunt bănuiţi de săvârşirea unor infracţiunii contra siguranţei circulaţiei rutiere, fapte prevăzute şi sancţionate de Codul penal.

Totodată, oamenii legii au reţinut 26 permise de conducere şi au retras 16 certificate de înmatriculare.

Comentarii Facebook