Razie la Baciu, la primele ore ale dimineții. Câte amenzi au aplicat polițiștii FOTO


Polițiștii clujeni au desfășurat, vineri dimineață,o serie de controale de amploare pe raza comunei Baciu.

La data de 7 iunie a.c., în intervalul 06:00-10:00, s-a derulat o razie cu efective mărite pe raza comunei Baciu, în localitățile Mera și Suceagu.

Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor, în special a celor contra persoanei și patrimoniului. De asemenea, s-a acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței rutiere, precum și pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice”, anunță IPJ Cluj.

În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu, Biroului Rutier, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Ștefan Cicio-Pop”, Cluj-Napoca.

Au fost legitimate 53 de persoane  și au fost conduse la sediul unității de poliție 7 persoane bănuite de comiterea unor fapte antisociale, două dintre acestea figurând cu mandate de aducere.

Pentru abaterile constatate la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, la O.U.G.195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice și la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice periodice.

Comentarii Facebook