Duminica 28 Aprilie

Razie în ”cascadă” pe cel mai tranzitat drum din Cluj. Nu a scăpat nimeni - FOTO


O razie rutieră în ”cascadă” a fost realizată de polițiștii clujeni miercuri, 28 februarie, în intervalul orar 07.00-14.00, pe DN1-E60, pe tronsonul de drum Turda – Cluj-Napoca - Huedin – Bucea, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente identificate în urma analizei.

În acest sens, activitatea a fost susținută cu sprijinul efectivelor de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Poliției municipiului Turda, Poliției Orașului Huedin, în colaborare cu efectivele Serviciului Rutier Bihor.

În cadrul acțiunii au fost constatate și aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei, dintre care 50 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză.

În cazul a 12 conducători auto, surprinși cu aparatul radar depășind limita legală de viteză cu peste 51 km/h, a fost luată măsura suspendării dreptului de a conduce.

Totodată, polițiștii au reținut 3 certificate de înmatriculare, 2 pentru lipsa poliței de asigurare obligatorie R.C.A., iar 1 pentru inspecția tehnică periodică expirată.

WhatsApp Image 2024-02-28 at 19.43.23.jpeg

Comentarii Facebook