Luni 11 Noiembrie

Razie de amplore la Huedin, în timpul nopții. Peste 100 de persoane au fost verificate FOTO


Polițiștii clujeni au desfășurat, serile trecute, o serie de acțiuni de amploare pe raza orașului Huedin.

La data 30/31 august a.c., între orele 22.00 - 01.00, zeci de polițiști din cadrul Poliției orașului Huedin, Secției 8 Poliție Rurală Huedin, sprijiniți de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor economice și de jandarmi, au derulat o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite”, anunță IPJ Cluj. 

Acțiunea s-a derulat atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Au fost legitimate 107 persoane și au fost controlați 57 de conducători auto. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale. Au fost constatate încălcări ale OUG 195/2002, ale Legii 61/1991, Legii 12/1990 ș.a.

Au fost reținute 3 permise de conducere, pentru depășiri neregulamentare și consum de alcool. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Comentarii Facebook