Razie de amploare în trafic la Cluj, în toiul nopții. Câte amenzi s-au dat


Polițiștii clujeni au desășurat, azi-noapte, o serie de controale în trafic pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, la data de 17 decembrie, polițiștii din cadrul Secțiilor 1, 2, 3 şi 5 Cluj-Napoca și Biroului Rutier Cluj-Napoca - au desfășurat activități în vederea menținerii unui climat de ordine şi siguranță publică precum și pentru respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, cu scopul prevenirii  producerii evenimentelor rutiere. 

Polițiștii implicați au acţionat cu preponderență în zona centrală a municipiului, în intervalul orar 00.00-02.00, activitățile realizate conducând la legitimarea a 41 de persoane și controlarea unui număr de 28 de vehicule. 

Abaterile constatate de către polițiști au impus aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale, 13 dintre acestea pentru încălcarea prevederilor  legislației rutiere.

Comentarii Facebook