Sambata 27 Februarie

Protest spontan la SC Domeniul Public Turda SA


Angajatii de la SC Domeniul Public Turda SA au protestat in fata institutiei, joi dimineata, nemultumiti de reducerea salariilor cu 15-25%.

Protestul s-a mutat la Primaria Turda, unde au purtat o discutie cu primarul Tudor Stefanie, anunta turdanews.net.

Angajatii se plang ca li s-a taiat sporul de vechime, li s-au aplicat penalitati financiare si au pierdut multi bani. "Am luat salariu 2-3 milioane de lei sau chiar si 800.000 de lei. Asa ceva nu este posibil", a declarat unul dintre protestatari.

Directorul societatii, Radu Nechita, este acuzat ca si-a platit timp de cativa ani fiul cu 3.000 de lei pe luna, pe baza unor pontaje fictive. 

Primaria Turda a raspuns in urma acestui protest ca inca nu s-a primit nicio plangere oficiala din partea angajatilor. "Opinam ca fiind vorba despre angajati ai unei societati comerciale, conflictul trebuie gestionat si rezolvat de catre conducerea acesteia potrivit competentelor ce ii revin", a declarat Radu Crisan, administratorul public al Primariei Turda.

Comentarii Facebook