Program extins la Permise și Înamtriculări Cluj în decembrie! Elevii se pot programa și în zilele de sâmbătă pentru examenul auto

Clujenii care trebuie să își înmatriculeze autoturismele sau să rezolve probleme legate de permisele de conducere vor avea la dispoziție două zile suplimentare pentru a se prezenta la ghișee. Instituția Prefectului – Județul Cluj a anunțat că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj va avea program cu publicul și în două zile de sâmbătă din luna decembrie.

Mai exact, instituția va funcționa suplimentar în zilele de 5 și 12 decembrie 2026, pentru a facilita accesul cetățenilor la serviciile de înmatriculare și permise auto.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Cluj, decizia a fost luată pentru a reduce aglomerația și timpii de așteptare, dar și pentru a permite procesarea unui număr mai mare de solicitări.

Astfel, în cele două zile de sâmbătă, angajații serviciului vor desfășura activități cu publicul, urmând să preia documente și să efectueze operațiunile specifice pentru obținerea permiselor de conducere și înmatricularea autovehiculelor.

Măsura vine în sprijinul persoanelor care nu reușesc să ajungă la ghișee în timpul săptămânii sau care au nevoie să finalizeze procedurile administrative înainte de sfârșitul anului.

Examene auto și sâmbăta, la Cluj-Napoca. De unde vor pleca viitorii șoferi

Programul suplimentar nu se limitează doar la activitățile de la ghișee. În zilele de 5 și 12 decembrie vor fi organizate și examinări pentru obținerea permisului de conducere, la proba practică.

Candidații programați pentru susținerea traseului vor trebui să se prezinte la punctul de plecare stabilit pe strada Plevnei din municipiul Cluj-Napoca.

Examinările se vor desfășura exclusiv conform programărilor existente, astfel că persoanele care urmează să susțină proba practică trebuie să respecte ora comunicată.

Reprezentanții Prefecturii Cluj le recomandă cetățenilor să se prezinte la sediul serviciului sau la punctul de examinare la ora stabilită prin programare, pentru a evita întârzierile și aglomerația.

Comentarii Facebook