Profesorul Florin Stamatian o susține pe șefa UPU, Adela Golea, condamnată la închisoare


Profesorul doctor Florin Stamatian, unul dintre cei mai cunoscuți ginecologi din istoria Clujului, fost șef al Clinicii de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca, acum deputat în Parlamentul României, susține că medicul șef UPU SMURD Cluj, Adela Golea, a procedat așa cum ar fi trebuit, când a ales să trateze pacienții gravi în detrimentul șoferilor aduși de Poliție, pentru recoltarea probelor biologice. 

Acesta crede că secțiile UPU au o destinație clară în legislație și ele trebuie să deservească numai pacienții care se prezintă în urgență. ”Pentru a asigura un serviciu medical de înaltă calitate pacienților ajunși în secție, care de cele mai multe ori sunt în stare gravă sau chiar critică, pe fondul supra-aglomerării secțiilor UPU, dar și a presiunii profesionale resimțită de personalul medical implicat în medicina de urgență, se impune desfășurarea activității în baza unor protocoale clare și precis aplicate. Aceste protocoale se elaborează de către șeful secției, se înregistrează la Spitalul Județean și sunt puse în aplicare de către personalul ce își desfășoară activitatea în secție”, a spus profesorul Florin Stamatian. 

Profesorul susține că recoltarea de probe biologice de la șoferii suspectați că au condus sub influența băuturilor alcoolice nu este o urgență medicală. ”Secțiile UPU ar trebui să se ocupe de pacienții cu reale afecțiuni medicale grave, nicidecum de recoltarea probelor biologice de la șoferi. Faptul că doamna doctor Adela Golea, în calitatea de șef de secție UPU a luat măsuri pentru degrevarea personalului medical din secție, de aceste recoltări de alcoolemie care nu reprezentau urgențe medicale și îndreptarea atenției spre pacienții care într-adevăr au nevoie de asistență medicală de urgență, nu poate decât să fie un lucru benefic, pentru pacienții în primul rând, dar și pentru personalul medical și așa insuficient pentru a acoperi toate nevoile”, a mai spus Stamatian. 

Faptul că Adela Golea este un super profesionist în domeniul ei de activitate, este de necotestat. Aș folosi cuvinte ca dedicat și profesionist, dacă trebuie să vorbesc despre Adela Golea. Tocmai de aceea, sistemul medical are nevoie de specialiști, de oameni devotați, de veritabili profesioniști care să își asume responsabilități. Or din acest punct de vedere, doamna doctor Adela Golea și-a asumat astfel de responsabilități și a făcut un lucru benefic pentru pacienți”, a mai spus profesorul Stamatian. 

Acesta nu înțelege de ce a fost necesară condamnarea șefei UPU pentru ordinul dat de a nu preleva probe de la șoferii băuți, pentru că oricum la scurt timp secțiile UPU au fost degrevate de această sarcină. ”Autoritățile îndrituite au găsit soluții, au degrevat UPU de recoltarea probelor biologice și au stabilit alte unități sanitare unde se recoltează probe de la șoferi, cum sunt IML Cluj sau Clinica Medicala 3”, a încheiat Stamatian.

Conferențiarul Adela Golea a fost condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare pentru că a emis un ordin prin care nu a permis prelevarea probelor de la șoferii prinși băuți și aduși de poliție la UPU 1, cu excepția celor implicați în accidente de circulație. 

Comentarii Facebook