Procuror clujean SANCȚIONAT pentru limbaj OBSCEN la anchete: ”Te bag în p... m ..., cretinule!” - VIDEO

 

Procurorul Laura Grădină a fost sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru atitudine nedemnă.

 

Inspecția Judiciară a demarat o anchetă împotriva procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, mutat între timp la Tulcea, pentru comportament nepotrivit. Deși nu s-au dat detalii, un clip a ajuns în presă și acolo procurorul Laura Grădină vorbește ca la ușa cortului. 

 

Procurorul Laura Grădină îi spunea unui bărbat că dosarul ”nu este o lăbăreală” și că ”Te bag în p... m ..., cretinule!”.

 

Inspecția Judiciară a dispus sesizarea Secției de Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. ”În exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin afirmaţiile, expresiile şi tonul folosit, a manifestat un comportament incompatibil cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat”, precizează Inspecția Judiciară.

 

Comportamentul procurorului a fost reclamat de mai mulți polițiști. Un comisar șef din Cluj-Napoca, șeful unei secții de Poliție, a relatat un dialog cu procurorul în care s-a spus: ”Te bag în p... mătii, tâmpitule”.

 

Un alt polițist a fost întrebat de procuror unde sunt polițiștii judiciariști, iar când a răspuns că sunt în ședință, Lauda Grădină i-ar fi spus: ”Unde sunt restul de oameni, fac o felație pe undeva?”.

 

Un alt polițist a declarat că magistratul i-ar fi spus nici mai, nici mai puțin că: ”Ce vrei, să vin să vă s... p...?”. 

 

În clipul audio atașat, Laura Grădină s-a enervat la culme când una dintre persoanele implicate care i-a spus că nu mai ține mine amănunte pentru că au trecut cinci ani de la producerea faptei. ”Somn ușor din momentul ăsta. Somn ușor sau vă scot afară. Deci ... este așa o lăbăreală simplă dosarul ăsta? Contestați pe toată lumea, contestați toate probele din dosar. Dumneavoastră aveți un tupeu inimaginabil. Dvs. nu aveți proprietatea cuvintelor, pe bune. Domnule, somn ușor, dacă mă învățați să interpretez probele”, a strigat procurorul.

 

CSM a dispus sancționarea procurorului: ”În şedinţa de azi, 7 septembrie 2016, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Grădină Laura, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

 

În temeiul prevederilor art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat doamnei Grădină Laura, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea sancţiunea disciplinară constând în “avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ - „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”.

 

Decizia ”poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, anunță CSM.

 

Ascultă AICI înregistrarea!

Comentarii Facebook