Premieră istorică la msg Maraton Apuseni: Prima persoană cu dizabilitate motorie la start, în cea mai mare cursă montană din Transilvania

Premieră istorică la msg Maraton Apuseni: Prima persoană cu dizabilitate motorie la start, în cea mai mare cursă montană din Transilvania

Pe 7 iunie 2025, Clujul devine scena unei premiere cu adevărat remarcabile: pentru prima dată în cei 14 ani de istorie ai msg Maraton Apuseni, o persoană cu dizabilitate motorie va participa la competiție, folosind o bicicletă special adaptată, pusă la dispoziție de msg systems Romania.

Evenimentul, cel mai mare de alergare montană din Transilvania și unul dintre cele mai vechi și mari din România, va reuni peste 2200 de sportivi din întreaga lume la Buscat Resort, în stațiunea Muntele Băișorii.

„Suntem mândri că județul Cluj găzduiește un maraton care nu doar promovează frumusețea munților noștri și spiritul sportiv, ci susține și incluziunea socială, deschizând astfel drumul către o competiție pentru toți,” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Pe lângă această premieră, maratonul oferă probe variate, de la ultramaraton (66 km) și maraton (44,8 km), până la cros și probe de familie, consolidându-și poziția de top în calendarul internațional de trail running.

Organizat de Clubul Alpin Român Filiala Cluj, cu sprijinul Consiliului Județean și Salvamont Cluj, msg Maraton Apuseni își reafirmă astfel misiunea de a fi o competiție incluzivă, accesibilă și apreciată pe plan global.

PXL_4244.jpg

PXL_4174-Enhanced-NR (1).jpg

MOL_8163.jpg

PXL_4174-Enhanced-NR.jpg


Comentarii Facebook