Duminica 17 Octombrie

Povestea de FILM a unei gaborițe din Cojocna, care a fugit de acasă pentru a nu fi măritată la 14 ani. A ajuns în SUA și a terminat facultatea - EXCLUSIV


O țigancă gaboriță din Cojocna a luptat și s-a opus legilor care guvernează această etnie de sute de ani, reușind să ”rupă lanțurile” care o țineau legată de familie, o familie care voia să o mărite de la 14 ani. 

Sonia Isztojka are acum 23 de ani și a absolvit printre primele o facultate din California, SUA. Povestea ei este una incredibilă, mai ales că vorbim despre un copil de 14 ani, care a ales că fugă de acasă pentru a merge la școală și care a locuit, pe rând, la un orfelinat în Cluj-Napoca și apoi prin internate școlare, în SUA.

Viața Soniei s-a schimbat în prima parte a anului 2004, când terminat clasa a opta.

M-am dus la biserica adventistă cu prietena mea, se numește Otilia, și mi-a plăcut foarte mult. Voiam să merg cu ea în fiecare săptămână. Am aflat că biserica asta are și un liceu creștin. Așa m-am interesat să merg la școală, însă gaborii nu își lăsau fetele să meargă la școală. Când am ajuns la 14 ani, ei mi-au aranjat să mă căsătoresc cu un alt băiat de vârsta mea și mi-au spus să renunț la școală. Eu de când eram mică mi-am dorit să merg la școală, să devin o profesoară, să fac facultate. Așa că dorința asta mi-am păstrat-o în inimă și voiam să urmez visul ăsta. Am mers la liceul adventist Maranatha și m-am înscris, în iunie 2004, fără ca părinții mei să știe.

În septembrie, am fugit de acasă ca să merg la liceu, însă părinții mei m-au găsit la casa unui profesor, unde stăteam. M-au luat și m-au dus înapoi în Cojocna. Asta se întâmpla în septembrie, iar nunta era în luna octombrie. Nu știam ce să fac. Am dat examenul de admitere fără ca ei să știe și am zis că, dacă Dumnezeu m-a ajutat să îl iau, el o să mă ajute să merg și la liceu, chiar dacă părinții mei m-au oprit”, și-a început povestea Sonia Isztojka.

Nunta a fost anulată, iar părinții i-au interzis să mai meargă la liceu, ducând-o cu forța, înapoi în Cojocna. ”M-au închis în casă până în martie 2005 și au anulat nunta. Am putut ieși din casă numai însoțită de frații mei. Într-un fel eram prizonieră. Nu m-au bătut și nu mi-au vorbit urât, dar mi-au interzis să mai merg la școală.

Între timp, colegii de la biserică au vorbit cu asistentele sociale și cu reprezentanții unor orfelinate din Cluj și le-au zis povestea mea. Că vreau să merg la școală, dar că părinții nu mă lasă pentru că vor să mă căsătorească. Cumva am aflat că în România fiecare copil are dreptul că meargă la școală până la 10 clase, iar părinții mei nu mă lăsau să fac mai mult de 8 clase.

Toți au aflat povestea că prima gaboriță vrea să meargă la școală, iar părinții ei nu o lasă. Toți au aflat și părinții mei au fost foarte supărați. Nunta s-a anulat și părinții m-au forțat să sun asistentele sociale și să zic că nu vreau să merg la școală și că totul a fost o minciună. A trebuit să sun, însă, chiar după aceea prietenii mei au sunat și ei și au spus că eram fortață de părinți să dau telefoanele acestea. 

Timpul a trecut, iar în martie 2005 părinții mei au crezut că mi-a trecut totul și că pot să mă căsătorească din nou. Au organizat o nouă nuntă și știam că de data asta e cam serios și că dacă nu făceam ceva m-ar fi căsătorit. Am vorbit cu cei de la orfelinatul Gavroche din Cluj-Napoca și mi-au spus că, dacă o să plec de acasă, mă vor lăsa să stau cu ei și să merg la liceul Maranatha. Așa că, înainte de nuntă cu 2 săptămâni, am fugit de acasă din nou și am mers la orfelinat. Părinții mei au aflat și au venit după mine, dar nu au mai avut ce să facă. Mi-au dat două opțiuni, prima să merg acasă și o să uite ce am făcut și mă vor căsători, iar a doua opțiune era să stau în orfelinat și nu mă vor recunoaște ca și fiica lor”, își aduce aminte Sonia.

Ea a studiat aproape doi ani la liceul adventist Maranatha, din Cluj-Napoca, după care soarta i-a surâs din nou.

Cumva în mintea mea am avut o viziune mai mare și voiam ca toate fetele din cultura noastră să aibă un exemplu în mine. Am stat la orfelinat doi ani și am mers la liceul adventist Maranatha. Organizația World Vision m-a sponsorizat să merg la liceu și între timp ce mergeam acolo am cunoscut o profesoară, Rita Buruian, care a ajuns să predea la liceul adventist din Oklahoma. Cu ea am păstrat legătura pe internet și mi-a zis dacă nu vreau să mă duc acolo la liceu. Habar nu avem cum o să merg și cum va fi, dar i-am spus că, dacă Dumnezeu va deschide o cale, o să merg. Îmi trebuiau niște bani pentru pașaport, iar unul dintre profesorii mei m-a ajutat. Aveam nevoie să iau pașaportul în 3 zile, ca să merg să iau viza, dar eu nu avem banii pentru taxa de urgență. Profesorul meu mi-a plătit taxa de urgență și m-a ajutat. Acestea se întâmplau în octombrie 2006, când am și plecat în SUA. Acesta a fost un alt ajutor neașteptat.

Am mers la liceu doi ani și jumătate, la Oklahoma Academy. M-am descurcat cu limba engleză fără probleme. Nu vorbeam deloc engleza, dar m-am descurcat. Cred că Dumnezeu m-a ajutat iarăși. 

Habar nu am cum m-am descurcat. Cred că după 2 luni puteam vorbi aproape fluent și până atunci nu vorbeam deloc engleză. Am asistat numai la ore normale de liceu și am prins limba”, a spus Sonia.

Gaborița din Cojocna a reușit să termine liceul în SUA, dar și facultatea. Studiile și le-a plătit muncind, dar și cu ajutorul unor binefăcători anonimi.

În România World Vision mi-a dat o bursă școlară pe 4 ani. Când am venit la Oklahoma Academy nu mi-au dat o bursă, dar în fiecare lună a trebuit să depind de cineva care să îmi plătească liceul. Era vorba cam 8.000 de dolari pe an. Habar nu aveam cum o să plătesc 8.000 de dolari în America. M-am rugat și în fiecare vacanță lucram la școală. Călătoream cu o replică a sanctuarului lui Moise din Biblie. Nu primeam bani direct, ci plăteau direct la liceu”, spune Sonia. 

Minunile au continuat să se producă în viața gaboriței din Cojocna și după terminarea liceului. 

După ce am terminat liceul m-am înscris la un curs de patru luni, de studii biblice unde trebuia să plătesc 4.000 de dolari, pentru patru luni. M-am înscris și am călătorit din Oklahoma în California. M-am dus să mă înscriu și m-au întrebat cum îmi voi plăti cursul. I-am spus secretarei că cineva îmi va trimite banii într-un plic, 4.000 de dolari. S-a uitat cam ciudat la mine. Mi-a spus că îmi dă o lună ca să vadă dacă vor veni banii. În fiecare lună m-a chemat în biroul ei și mă întreba: ”Cum îți vei plăti cursul?”. Eu i-am dat asigurări că cineva va trimite banii și cu trei săptămâni înainte să se termine cursul m-a chemat în birou și mi-a zis ”Sonia, ai avut dreptate. Cineva ți-a trimis banii într-un plic. 4.000 de dolari!”. Habar nu am cine a trimis banii. Toată lumea s-a mirat de minunea asta. M-au întrebat de unde sunt banii și le-am spus că nu știu. Eu m-am rugat lui Dumnezeu și i-am spus că dacă el m-a dus în America să mă și ajute.

În noiembrie 2009 am terminat cursurile și apoi m-am înscris la facultatea adventistă Weimar College, unde costă cam 11.000 de dolari pe an. Au fost mult mai mulți bani decât cei 4.000. M-am rugat și am vorbit cu cei de la facultate în legătură cu această sumă și am spus că cineva mă va ajuta. A trebuit să dau un avans de 3.000 de dolari și am primit un plic de la biroul de finanțe că trebuie să plătesc. În aceeași zi am mai primit un plic de la facultate prin

care am fost anunțată că cineva a plătit banii și pot să stau la facultate. Dumnezeu mi-a arătat încă o dată că el e în control de situația mea și mă poate ajuta.

Asta e o minune. Am terminat facultatea în 2013 și toți din facultate se întreabă cum de am plătit facultatea. Pentru mine e un miracol, iar pentru Dumnezeu e ceva normal. Asta e super fain”, povestește Sonia. 

Clujeanca s-a înscris acum la un master la Andrews University și așteaptă să văd dacă va fi acceptată.

În legătură cu modul în care a fost tratată în ”Țara tuturor posibilităților”, Sonia a spus că acolo toți își doresc să aibă pielea închisă la culoare și că nimeni nu a strigat după ea ”țigancă”.

Aici e cam invers față de România. Toți vor să fie cam de culoarea mea. Toți vor să aibă păr negru. Prima dată când am mers la liceu, toate fetele din liceu aveau părul blond și erau înalte și subțiri. S-au uitat la mine și au spus că sunt foarte frumoasă. 

La liceu în România nu am avut mari probleme că eram țigancă. Era mai normal pentru că erau creștini și nu ziceau ce nu trebuia, dar în clasele primare copiii erau răi. Îmi ziceau țigancă urâtă. Aici, în America, țiganii sunt exotici, gen Hollywood”, adaugă Sonia.

După ce își va termina studiile, gaborița plănuiește să revină în România. ”Planul meu este să termin școala și să am o educație și, dacă Dumnezeu mă va conduce să merg acasă, mi-aș dori foarte mult să merg. Aș vrea să revin în România, aș vrea să îi ajut pe gabori să le arăt că și ei pot avea o altă perspectivă în viață. Că nu trebuie să se căsătorească la 13 - 14 ani și că pot să aleagă ce vor să facă în viață. Poți să mergi la școală și să devii ceea ce vrei să devii. E o viață fără Dumnezeu, cea a țiganilor gabori. E o viață fără un țel”, crede Sonia.

Cu familia ei a vorbit foarte puțin, mai ales cu unul dintre frați. În rest, cu părinții nu a mai schimbat nicio vorbă de șapte ani. ”Am mai stat de vorbă puțin cu familia. Am mai discutat cu fratele meu pe Facebook. Știu că una dintre surorile mele a plecat de acasă și a fost la școală în București, unde s-a căsătorit cu un român. 

Noi suntem 8 frați, 5 fete și 3 băieți. Îmi e dor de familie. Îmi e dor de părinți, de nepoți și de frați. Îmi e dor de mâncare, de sarmale și de colaci.

Cu părinții nu am mai vorbit. Cred că le e rușine de mine și nu le pasă de mine, pentru că în mentalitatea lor ei voiau să mă căsătorească, însă eu eram rebelă și am fugit de acasă și am plecat în America. Cred că acum ei se așteaptă să îi ajut cu bani, dar eu nu am posibilitatea. Nu e totul ușor în America, așa cum pare. Nu e deloc așa. E greu și trebuie să muncești. E greu și aici. Foarte greu”, spune clujeanca. 

Sfatul ei pentru țigani este să-și dea copiii la școală. ”Când m-am dus la biserică am înțeles că poți să ai o perspectivă în viață mult mai amplă și că nu trebuie să te căsătorești la 13 ani, să ai un copil la 14 ani și să te căsătorești cu un om pe care nici măcar nu-l cunoști.

Simt că Dumnezeu m-a ajutat pentru a face ceva mai mult. Aș vrea să fiu misionar și să îi ajut pe părinții mei să înțeleagă că au greșit, să încep o școală pentru gabori ca să învețe să scrie și să citească”, și-a încheiat Sonia povestea.

Comentarii Facebook