Polițiștii clujeni trebuie să repare mașina unui proxenet. Au sechestrat autoturismul și s-a degradat în parcare


Trei polițiști din Cluj, de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj, trebuie să îi repare mașina unui proxenet, care s-a degradat după ce a stat în parcare pe durata anchetei.

Sechestrarea mașinii a fost dispusă de un procuror, iar polițiștii au pus-o în aplicare.  

O vorbă spune că orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Poliţiştii care îşi fac treaba sunt traşi la răspundere pentru «faptele» lor, iar instituţia din care fac parte, pe linie ascendentă IPJ-IGPR-MAI, practic se dezice de situaţiile în care tocmai ea e răspunzătoare.

În concret, colegii noştri din cadrul  BCCO Cluj-Napoca au pus sechestru în anul 2014 pe o maşină marca Mercedes a unui cetăţean cercetat pentru proxenetism, care până în 2017 a stat în curtea BCCO, sub cerul gol şi a ajuns să se degradeze. În cadrul procesului intentat, MAI şi  IGPR s-au spălat pe mâini de orice răspundere, spunând că cei trei dintre colegii noştri s-au ocupat de sigilarea maşinii”, susţin reprezentanţii SIndicatului Europol. 

Între timp, acuzaţiile de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat făcute împotriva persoanei au fost clasate în 2018, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Proprietarul mașinii a încercat să îi recupereze bunul pe durata cercetărilor, cererea i-a fost respinsă. Acesta a mai solicitat ca mașina să fie ținută într-un garaj sau să fie acoperită cu o prelată, dar a fost trimis la plimbare.

Abia în luna februarie 2017, BCCO i-a înapoiat maşina, dar aceasta nu mai a mai pornit, lucru pentru care proprietarul maşinii a plătit aproximativ 11.000 lei pe reparaţii. Acesta  a dat în judecată MAI şi IGPR în anul 2019, cât şi pe cei 3 colegi ai noştri Doru, Mirela şi Radu, care au sigilat maşina, solicitând instanţei atragerea răspunderii civile delictuale. Conform cererii de chemare în judecată «Fapta ilicită constă în încălcarea Normelor specifice privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte în care se păstrează autovehiculele ridicate în condiţiile în care aceştia au abandonat în mod efectiv autoturismul în parcarea BCCO Cluj-Napoca fără să fi fost desemnată vreo persoană care să aibă atribuţii referitoare la păstrare ori la luarea măsurilor de conservare».

Colegii noştri au susţinut în mod ferm că nu au atribuţii de pază a bunurilor sechestrate, ori de depozitare a lor, ei fiind lucrători de poliţie judiciară şi doar au aplicat măsura sechestrului asupra autoturismului, în baza ordonanţei procurorului, însă în ordonanţa dispusă de procuror nu s-a menţionat modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a sechestrului instituit asupra autovehiculului”, au mai transmis reprezentanţii Europol.

În perioada celor trei ani, colegii noștri  au cerut celor de la IPJ Cluj să ridice maşina de la sediul BCCO Cluj-Napoca, însă IPJ Cluj  le-a comunicat că se impune întrunirea unei comisii, iar la acel moment, în camera de corpuri delicte, nu existau locuri disponibile”, mai spus cei de la Europol.

MAI a spus că ”nu are nicio atribuţie legată de administrarea şi gestionarea camerelor de corpuri delicte de la nivelul IGPR ori a inspectoratelor de poliţie judeţene şi, cu atât mai mult, în ceea ce priveşte depozitarea vehiculului în discuţie. Între instituţie şi reclamant nu s-a născut vreun raport juridic ce ar putea atrage răspunderea sa delictuală în condiţiile în care, în perioada 2014-2017 autoturismul a fost indisponibilizat la nivelul structurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”.

Nici Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) nu are atribuții ”de administrare ori gestionare a camerei de corpuri delicte a IPJ Cluj, iar lucrătorii din cadrul IGPR - BCCO Cluj-Napoca au efectuat toate demersurile în vederea introducerii autoturismului marca Mercedes Benz în camera de corpuri delicte a IPJ Cluj ori de preluare a maşinii de către Poliţia Municipiului Dej ca urmare a declinării dosarului penal către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej”.

Judecătorii au dispus ca paguba să fie suportată de cei trei polițiști

În mod halucinant, instanţa de judecată a hotărât că pârâţilor( colegilor noştri) le aparţine în mod direct răspunderea cu privire la decizia de a nu face aplicarea prevederilor art. 5 teza I din Normele specifice privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte în care se păstrează autovehiculele ridicate, ce reprezintă Anexa nr.2 a Ordinului MAI nr.73/2013”. Poliţiştii nu au luat măsura depozitării vehiculului în camera de corpuri delicte cea mai apropiată. 

Potrivit art. 2 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 73/2013, spaţiile în care se păstrează autoturismele indisponibilizate se amenajează, de regulă, în garaje, ţarcuri acoperite, care pot asigura păstrarea autovehiculelor în condiţii bune de conservare şi securitate, însă nu există asemenea spaţii în cadrul niciunui IPJ/ ITPF, poliţiştii riscând să plătească zeci de mii de lei de pe urma proceselor intentate de persoanele cărora li se indisponibilizează autovehiculele.

Stăm şi ne întrebăm, cum poate un poliţist să îşi facă meseria atunci când instituţia din care face parte şi care deţine toată vina pentru neluarea măsurilor de amenajare a unor spaţii acoperite pentru depozitarea bunurilor indisponibilizate, se dezice de orice obligaţie, iar poliţistul trebuie să plătească din buzunarul propriu impotenţa instituţiei de a funcţiona la parametri normali”, încheie cei de la Sindicatul Europol.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook