VIDEO. Bărbat surprins pe scuter alături de un adolescent fără cască. A fost pus în pericol tânărul? „Premiul pentru tatăl anului merge la...”

Un moment surprins recent în traficul din Cluj-Napoca și trimis pe adresa redacției Știri de Cluj ridică semne de întrebare legate de siguranța în trafic și responsabilitatea celor care circulă pe două roți. În imaginile primite de la un participant la trafic se vede un bărbat care conduce un scuter prin oraș, având în spate un tânăr ce pare să fie fiul său. Nu este clar care este relația dintre cei doi, însă cel care a filmat a comentat ironic situația: „Premiul pentru tatăl anului merge la...”.

VIDEO. Bărbat surprins pe scuter alături de un adolescent fără cască. A fost pus în pericol tânărul?


Motivul reacției este ușor de observat în imagini. Bărbatul care conduce scuterul poartă cască de protecție și pare echipat corespunzător pentru trafic, în timp ce pasagerul din spate circulă fără cască, deși este expus acelorași riscuri în cazul unui accident sau al unei frâne bruște. Scenele au fost surprinse într-o zonă circulată din Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, într-un moment în care traficul era destul de aglomerat.
Tocmai acest aspect a atras atenția celui care a filmat întreaga situație, mai ales că diferența dintre protecția conducătorului și cea a pasagerului este evidentă.

În România, legislația rutieră obligă atât conducătorii de mopede și motociclete, cât și pasagerii acestora să poarte cască de protecție. Specialiștii atrag constant atenția că lipsa echipamentului poate avea consecințe extrem de grave chiar și în cazul unor accidente la viteze relativ mici.

În ultimii ani, numărul scuterelor și motocicletelor din Cluj-Napoca a crescut considerabil, mai ales în sezonul cald, când mulți șoferi aleg variante mai rapide pentru a evita traficul aglomerat din oraș. Odată cu această creștere apar însă și tot mai multe situații în care regulile de siguranță sunt ignorate.



Comentarii Facebook