Miercuri 24 Aprilie

Polițist clujean trimis în judecată de DNA Cluj pentru trafic de influență. Victima a ”șoptit” din dosar și acum riscă să piardă și banii


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, agentului de poliție Vasile Suciu, din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Alături de el a fost trimisă în judecată și o persoană fizică fără calitate specială, acuzată de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În perioada decembrie 2019 – februarie 2020, inculpatul Suciu Vasile, agent de poliție, ar fi promis celuilalt inculpat că va face demersuri astfel încât o rudă a acestuia din urmă să fie angajată în cadrul IPJ Satu Mare, prin susținerea formală a unui concurs de angajare și ulterior, după câteva luni, să fie transferată la IPJ Cluj. În continuare, în perioada februarie – iunie 2020, inculpatul Suciu Vasile, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Poliției Române, ar fi pretins suma de 13.000 euro de la celălalt inculpat, din care suma de 5.000 de euro a fost pretinsă și primită pentru o presupusă persoană din București, iar diferența urma să fie achitată după angajarea promisă. În cele din urmă, promisiunea nu s-a realizat”, susțin procurorii clujeni.

Deși a fost înșelat, inculpatul civil a încercat să îngreuneze ancheta. 

În cursul urmăririi penale, celălalt inculpat l-ar fi prevenit pe Suciu Vasile despre unele acte procedurale desfășurate de procurori, împrejurare de natură a îngreuna bunul mers al anchetei”, mai spun procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj.

Comentarii Facebook