Plâng hoții de lemne din Cluj! Cât lemn furat a fost depistat în trecere prin Huedin în primele nouă luni ale anului - FOTO


Polițiștii orașului Huedin și ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost întocmite, în primele 9 luni ale anului 2023, 111 procese verbale de constatare a contravențiilor silvice prin care s-au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 252.005 de lei.

În acest context a fost dispusă confiscarea unui volum de 613,99 m3 material lemnos, din care cherestea 164,38 m3, lemn rotund de lucru 313,16 m3 și lemn de foc în cantitate de 136,16 m3.

Totodată, în perioada de referință au fost întocmite 6 dosare penale privind infracțiunea de transport materiale lemnoase în volum de peste 10 m3 neînsoțite de documente specifice de transport, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 46/2008 (Codul Silvic).

În cadrul acestor dosare penale au fost dispuse măsuri de indisponibilizare și ridicare, pe bază de ordonanță, a 6 mijloace de transport în valoare de peste 200.000 de euro.

Un caz notoriu a fost cel al unui bărbat din Mărgău, cunoscut sub porecla ”Rambo”, când transporta o cantitate impresionantă de lemne, iar polițiștii i-au confiscat camionul în valoare de 40.000 de euro.

STRUT MARIETA ANCUTA a fost arestată pentru 30 de zile. 

Comentarii Facebook