Duminica 28 Februarie

Petreceri ilegale sparte de poliție la Dej. Amenzi grase pentru organizatori


Sâmbătă, 20 februarie, petrecerile au fost în toi la Dej. Pe parcursul activităților, polițiștii au descoperit două localuri care găzduiau două petreceri cu 50, respectiv 100 de persoane. 

În ambele situaţii au fost aplicate măsuri legale, evenimentele fiind încheiate. Constatările efectuate au condus la aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Legea 55/2020 atât în cazul administratorilor societăţilor, cât şi a organizatorilor, valoarea totală a amenzilor fiind de 6.000 de lei. Recomandăm cetăţenilor respectarea prevederilor legale impuse pentru prevenirea şi combaterea riscului de infectare cu virusul Covid-19 şi revenim cu precizarea că în acest context, organizarea sau desfăşurarea evenimentelor private este interzisă!”, a transmis IPJ Cluj.


Comentarii Facebook