Petiția online pentru grațierea lui Gică Popescu, mai populară decât cea pentru mărirea alocațiilor. Câți fani au semnat-o



Fanii lui Gică popescu vor să-l scoată pe Gică Popescu din închisoare, iar drept dovadă stă numărul foarte mare al celor care au semnat petiția online pentru grațierea acestuia.

Petiția pentru grațierea fostului căpitan al naționalei a fost semnată de 24.500 de persoane, aflându-se printre cele mai populare de pe site-ul petitieonline.com.

Mai mult, aceasta a strând mai multe semnături decât cea pentru majorarea alocațiilor pentru copii.

Gică Popescu, unul dintre simbolurile fotbalului românesc, nu trebuie sa facă închisoare, alături de criminali și violatori!

Pentru toate bucuriile aduse milioanelor de români de-a lungul carierei sale impresionante, Gică Popescu merită să i se dea șansa iertării, prin grațiere.

Haideți să demonstrăm că ne prețuim valorile!

Semnați petiția prin care putem obține grațierea lui Gică Popescu!

Pentru că Legea grațierii este destinată unor astfel de cazuri.”, se arată în petiție.

Gică Popescu a fost condamnata la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

 

Comentarii Facebook