Pericol lângă o creșă din Cluj: părinții cer intervenție URGENTĂ! „Un copil a fost accidentat” Șoferii „zboară” pe stradă


O sesizare transmisă de un cetățean scoate în evidență o situație extrem de gravă care pune în pericol siguranța pietonilor, în special a copiilor, pe Aleea Meziad nr. 8, în Cluj-Napoca.

„Doresc să vă aduc la cunoștință o problemă gravă de siguranță rutieră care necesită intervenție urgentă”, își începe autorul sesizarea. Zona este descrisă ca fiind una „rezidențială, cu vizibilitate redusă și numeroase locuri de parcare ce limitează câmpul vizual al conducătorilor auto”.

Problema este agravată de prezența unei creșe în imediata apropiere: „Mai mult, în imediata apropiere se află creșa Ursulețul, frecventată zilnic de copii foarte mici, ceea ce face ca zona să fie una cu risc ridicat de accidente”.

Autorul semnalează un incident recent care subliniază pericolul: „Din păcate, în ciuda caracterului de alee și a prezenței copiilor, mulți șoferi circulă cu viteză excesivă, punând în pericol siguranța pietonilor. În urmă cu câteva zile, un copil a fost accidentat de un autovehicul, ceea ce evidențiază gravitatea situației și necesitatea unei acțiuni imediate.”

În final, locuitorii solicită concret mai multe măsuri: „Prin prezenta, solicit instituirea unei limite de viteză de 20 km/h în această zonă, instalarea de indicatoare rutiere corespunzătoare și, dacă este posibil, implementarea unor măsuri suplimentare de reducere a vitezei (de exemplu: limitatoare de viteză – „cocoșei”, bumpere)”.

Oamenii din zonă așteaptă un răspuns rapid din partea autorităților locale, înainte ca o tragedie și mai mare să aibă loc.

Comentarii Facebook