Duminica 28 Aprilie

Pericol de explozie la o stație de oxigen din Cluj-Napoca, unde sunt scurgeri de gaz! Zona a fost izolată pe 500 de metri


Pompierii clujeni au primit un apel prin care erau anuntați despre un incendiu la o stație de oxigen, de pe strada Cantonului.

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost alertați în această dimineață, în jurul orei 5.50, pentru stingerea unui posibil incendiu izbucnit la un operator economic, cu obiect de activitate încărcarea de butelii de oxigen, situat pe strada Cantonului din municipiul Cluj-Napoca. 

La fața locului s-au deplasat opt autospeciale pentru stins incendii, două autoscări, două echipaje SMURD și unul SAJ, precum și echipaje de poliție.

În momentul sosirii la fața locului, pompierii au constatat că existau scurgeri de oxigen dintr-un recipient încărcat cu oxigen, de aproximativ 10000l, fără a consta existența unei flăcări.

S-a delimitat un perimetru în jurul operatorului economic, pe o rază de 500 m, în interiorul căruia a fost restricționat accesul persoanelor civile. 

A fost închis robinetul recipientului încărcat cu oxigen, de către personalul de pe locul de muncă, fiind oprită astfel deversarea de gaz în atmosferă.

Până în prezent nu au fost înregistrate persoane care să solicite consult medical.

Lucrurile au revenit la normal și la fața locului a rămas o singură autospecială de pompieri pentru a supraveghea zona.

54674558-53eb-4ace-9172-617692d413e5.jpeg

Comentarii Facebook