Patru clujeni au fost depistați în baruri cu certificatul COVID-19 al altor persoane. Aviz amatorilor!


Poliția a depistat de la introducerea obligativității certificatului verde COVID-19 în spațiile publice sau private patru persoane care foloseau certificatul altor persoane.

”De la începutul perioadei indicate de dumneavoastră, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost identificate 4 situații în care diferite persoane au utilizat certificatul verde Covid-19 al altor persoane. 

Astfel, la nivelul Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

De asemenea,  la nivelul Postului de Poliție Comunal Gilău, ca  urmare a constatării și analizării circumstanțelor existente într-o astfel de situație, împreună cu unitatea de parchet, au fost demarate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, în cauză polițiștii desfășurând activități procedurale, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, subinspector de poliţie Alexandra - Giorgiana LUCA.

Oricine poate folosit certificatul COVID al altei persoane, pentru că nu se cere și buletinul pentru verificare

Nevaccinații nu mai au voie, teoretic, să intre în restaurante, localuri, terase sau la spectacole, dar în realitate lucrurile stau cu totul altfel.

Pentru a intra într-un altfel de local, toată lumea trebuie să prezinte un certificat verde COVID-19, care certifică faptul că persoana respectivă a fost vaccinată. Acest certificat este scanat, iar pe dispozitivul mobil apare numele celui care prezintă certificatul, faptul că este vaccinat, dar nu și poza. De asemenea, nu se cere actul de identitate, astfel că românii au găsit soluția. 

Inventivi, cei nevaccinați au cerut de la prieteni certificatele de vaccinare în format PDF (sunt care le-au descărcat dacă știau datele private ale altei persoane), pe care le prezintă fără stres, dacă sunt întrebați. Trebuie să coincidă genul și cel care prezintă certificatul să știe cum îl cheamă pe cel care i l-a ”împrumutat”, dacă este chestionat. Dar, cum nimeni nu întreabă nimic, iar autoritățile nu verifică nimic, lucrurile sunt lăsate la latitudinea angajaților de la localurile publice, care au interesul de a avea clienți, nu de a pune întrebări. 

Citește AICI mai departe.

Comentarii Facebook