Duminica 27 Septembrie

O firmă reprezentantă de fiul noului director de la DRDP Cluj a câștigat o licitație de milioane de euro

 

Noul director de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj poate fi acuzat foarte ușor de conflict de interese.

 

Pentru a nu fi acuzați că interpretăm faptele, lăsăm actele să vorbească. Aceleași acte sunt și la DNA - Structura Teritorială Cluj, care ori le investighează ori se face că le investighează. Doamna procuror șef Anca Mărincean știe mai bine.

 

Șeful CNAIR Cluj se cazează doar la hotel. CNAIR îi cere banii înapoi

 

Să revenim. Ilie Băruță a fost numit director al DRDP Cluj, în data de 11 august 2017. Decizia Consiliului de Administrație al CNAIR a intrat în aplicare începând cu data de 14 august 2017. Era o zi de luni. Numirea a picat cum nu se poate mai bine deoarece în acea perioadă la DRDP Cluj se derula cea mai mare licitație din timpul verii 2017, și anume ”ranforsare sistem rutier a sectorului de drum DN 17D, km 21+660-23+259 și km 29+625-45+000”, valoarea fiind de 16 milioane de lei. 

 

Băruță, noul șef al Drumurilor Județene Cluj, verifică telefoanele angajaților. Noi dezvăluiri - Surse

 

După două zile de la numirea lui Radu Băruță în funcția de director general al DRDP Cluj, mai exact în data de 16 august 2017, pe adresa instuției este expediată o împuternicire emisă de Antrepriza de Reparații și Lucrări, pe scurt ARL SA, prin care inginerul Ionuț Tudor Băruță, fiul directorului general Radu Ilie Băruță era împuternicit să reprezinte societatea privată la licitația de 16 milioane de lei.

 

În mandatul semnat de șeful ARL Cluj, Dan Lucian Mihancea se arată că inginerul Ionuț Băruță este împuternicit cu următoarele ”drepturi și obligații”:

- să semneze toate actele și documentele care emană de la subscrisa (ARL - n.n.) în legătură cu participarea la procedură.

- să participe în numele subscrisei (ARL - n.n.) la procedură și să semneze toate documentele rezultate pe parcursul și/sau în urma desfășurării procedurii.

- să răspundă solicitărilor de clarificare formulate de către comisia de evaluare în timpul desfășurării procedurii.

- să depună în numele subscrisei contestațiile cu privire la procedură. Prin prezenta, împuternicitul nostru este pe deplin autorizat să angajeze răspunderea subscrisei (ARL - n.n.) cu privire la toate actele și faptele ce decurg din participarea la procedură. 

 

După această împuternicire, mai mulți angajați de la DRDP Cluj au refuzat să mai deruleze procedura invocând infracțiunea de conflict de interese. Dincolo de amenințările de rigoare cu datul afară, replica directorului Băruță a fost aceea de a apela la Serviciul Juridic, de unde a primit un document, care, culmea, arată că nu e vorba de conflict de interese. Pentru a evita să fie acuzat direct de conflict de interese, directorul Băruță a refuzat să semneze contractul, datat 11 octombrie 2017. Deși numele lui Radu Ilie Băruță apare, în clar, pe contract, semnătura aparține unui director adjunct Ioan Crișan.

 

După derularea cu peripeții a întregii proceduri de licitație publică, ARL Cluj a fost declarată câștigătoare. ”Am avut oferta cea mai mică”, se apără directorul ARL, Lucian Mihancea.

 

Întrebat de reporterul de la Departamentul de Investigații de la Știri de Cluj, dacă Tudor Ionuț Băruță, fiul directorului DRDP Cluj, a fost desemnat de ARL să reprezinte instituția la licitația deschisă, Lucian  Mihancea a fost evaziv. ”Nu cred că a fost împuternicit. Este posisibil să fi fost împuternicit”, s-a sucit directorul ARL, în momentul în care i s-a spus că există un document în acest sens. ”Când a fost licitația, domnul Băruță nu era director la ARL Cluj”, s-a apărat Mihancea, în ciuda probelor și documentelor. 

 

Surse susțin că între Radu Băruță, director DRDP Cluj și Dan Mihancea este o relație de afinitate, și anume de naș-fin. ”Am fost colegi de facultate cu domnul Băruță. Nu am fost favorizat de domnul Băruță. Am avut prețul cel mai mic. Nu am luat lucrarea de pe locul doi, ci de pe primul loc. Am fost colegi de facultate”, a spus Dan Mihancea. Întrebat insistent despre relația de afinitate, Dan Mihancea a refuzat categoric să răspund, de acum fiind doar treaba procurorilor DNA să afle adevărul. ”Am fost colegi de facultate”.

.

Comentarii Facebook