O comunitate întreagă, în lacrimi! Mitropolitul Andrei va fi prezent la ultimul rămas-bun pentru un preot iubit din Cluj
Comunitatea din Cornești, Cluj, este în doliu după trecerea la cele veșnice a părintelui protopop Victor Tăut, un preot descris de cei care l-au cunoscut drept un om apropiat și mereu prezent în viața comunității.
Trupul neînsuflețit al părintelui Victor Tăut va fi depus la Biserica Parohiei Ortodoxe Cornești, din cadrul Protopopiatului Huedin, unde credincioșii sunt așteptați să îi aducă un ultim omagiu.
Potrivit programului transmis de Parohia Ortodoxă Cornești, joi, 3 septembrie, de la ora 19:00, va avea loc Slujba Priveghiului, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Vineri, 4 septembrie, de la ora 09:00, va fi oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar de la ora 12:00 va avea loc slujba de înmormântare.

O comunitate întreagă, în lacrimi! Mitropolitul Andrei va fi prezent la ultimul rămas-bun pentru un preot iubit din Cluj
La ceremonia religioasă va fi prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care va oficia slujba înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Familia și reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe părintele protopop Victor Tăut să fie alături de cei îndoliați și să participe la ultimele momente de rugăciune.

După slujba de înmormântare, părintele protopop Victor Tăut va fi condus pe ultimul drum și va fi înmormântat în Cimitirul Parohiei Cornești.
„Îl rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul adormitului robului Său, Părintele Protopop Victor, în rândurile drepților, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, au transmis reprezentanții comunității.
0 Comentarii