O comună din Cluj își modernizează drumurile distruse de furtună în ultimele luni. Investiție de sute de mii de lei FOTO
Au fost finalizate lucrările de reabilitare a mai multor drumuri de interes local din comuna Aghireșu, în cadrul unui proiect finanțat de Consiliul Județean Cluj. Investiția, în valoare de 300.000 de lei, a vizat atât drumurile principale, cât și cele secundare din localitățile Aghireșu-Fabrici, Arghișu și Țicu, fiind implementată de urgență, la solicitarea primăriei.
Operațiuni complexe pentru drumuri sigure
Primăria comunei Aghireșu a coordonat toate operațiunile de reabilitare, care au inclus reprofilarea drumurilor cu cilindrare și adaos de piatră spartă, refacerea terasamentelor deteriorate, aducerea drumurilor la profilul corespunzător și reabilitarea acceselor la proprietăți. În plus, lucrările au vizat asigurarea scurgerii apelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, precum și decolmatarea podurilor și podețelor, pentru ca infrastructura rutieră să fie complet funcțională și sigură pentru trafic.
Intervenții urgente după fenomene meteorologice extreme
Reabilitarea drumurilor a venit ca răspuns la pagubele produse în perioada aprilie - mai 2025, când comuna Aghireșu a fost afectată de fenomene meteorologice extreme. „La solicitarea Primăriei Aghireșu, am acordat din fondul de rezervă al Consiliului Județean suma de 300.000 lei pentru repararea, în regim de urgență, a mai multor drumuri principale și secundare din cele trei sate.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Circulație optimă și sigură pentru toți
Astăzi, rețeaua de drumuri vizată de lucrări este complet funcțională, iar circulația pietonilor și a autovehiculelor se desfășoară în condiții optime. Finalizarea acestor lucrări reprezintă un pas important pentru siguranța și confortul locuitorilor din Aghireșu, facilitând legături mai bune între localități și acces rapid la proprietăți și servicii publice.




1 Comentariu