Momente de groază într-un autobuz din Cluj! Tânără fotografiată pe ascuns de un bărbat care o urmărea cu telefonul: „Mi-a fost frică să reacționez!”

Tânără din Cluj, fotografiată pe ascuns într-un autobuz! „Mi-a fost frică să îi spun ceva. Voi, bărbaților, vă rog să interveniți!”

O tânără din Cluj-Napoca a povestit o experiență tulburătoare trăită ieri, 6 decembrie 2025, într-un autobuz din Cluj-Napoca, unde a observat că un bărbat o fotografia pe ascuns în mod repetat.

Potrivit relatării tinerei, situația a început când a văzut, din greșeală, blitzul de la telefonul unui bărbat aflat câteva scaune mai în spate. Inițial nu a fost sigură că este fotografiată, însă comportamentul acestuia a ridicat rapid suspiciuni. Un alt pasager, descris drept un „băiat de treabă”, a observat situația și s-a apropiat de individ, încercând discret să o protejeze.

Acest pasager a coborât după câteva stații, însă bărbatul care făcea poze și tânăra au rămas în același autobuz. În acel moment, lucrurile au devenit mult mai clare.

Confirmarea, în reflexia ușii: „L-am prins, era vizibil stresat”

Pentru a evita contactul direct, tânăra s-a mutat în apropierea ușii autobuzului, cu spatele la bărbat. Acolo, în reflexia geamului, a observat clar cum acesta continua să îi facă fotografii pe ascuns. Când s-a întors spre el, individul s-a speriat vizibil, dar nu a spus nimic.

"Am înghețat pur și simplu", povestește tânăra. "Nu am știut cum să reacționez și mă grăbeam spre o întâlnire. Mi-a fost frică să îl confrunt."

Apel către clujeni: „Dacă vedeți așa ceva, interveniți!”

Incidentul prezintă o problemă clară și deja des întâlnită atât în Cluj dar și în țară, iar tânăra a transmis un mesaj direct către cei care asistă la astfel de situații:

„Voi, bărbaților, dacă vedeți așa ceva, vă rog să interveniți. Mi-a fost frică să îl iau la rost. E înspăimântător să știi că cineva te fotografiază în secret.”

Ea precizează că a consultat legislația și că, deși fotografierea în spațiul public este permisă, nu este legală folosirea acestor imagini cu scop de umilire, intimidare sau hărțuire.

Clujenii cer măsuri pentru siguranța pasagerilor

Postarea a reaprins discuția despre hărțuirea din mijloacele de transport în comun, mulți clujeni solicitând mai multă supraveghere, camere funcționale în interiorul autobuzelor și campanii de informare privind comportamentul indecent sau abuziv.

Autoritățile sunt îndemnate să ia măsuri, în timp ce specialiștii în siguranță publică reamintesc că astfel de situații trebuie raportate imediat, fie șoferului, fie poliției.

Comentarii Facebook