Modernizare majoră a iluminatului public într-un sat din Cluj! Lămpile vechi sunt înlocuite cu sisteme eficiente și economice

Întreruperi de curent în Câmpenești, comuna Apahida. Primăria schimbă iluminatul public pe mai multe străzi

Locuitorii din Câmpenești, comuna Apahida, vor rămâne temporar fără energie electrică la începutul săptămânii viitoare. Primăria anunță lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public, care presupun înlocuirea corpurilor vechi cu unele noi, mai eficiente și economice.

Administrația locală din Apahida continuă procesul de modernizare a iluminatului public în satul Câmpenești. Potrivit anunțului transmis de Primărie, lucrările vizează înlocuirea lămpilor vechi cu corpuri moderne, cu consum redus de energie, menite să reducă costurile și să crească siguranța pe timp de noapte.

Pentru realizarea intervențiilor, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar pe mai multe străzi din localitate.

Programul întreruperilor de curent

Conform informațiilor oficiale, întreruperile sunt programate astfel:

Luni, 16 februarie, între orele 09:00 – 14:00

  • Străzile Mănăstirii și Merilor

Marți, 17 februarie, între orele 09:00 – 13:00

  • Strada Salcâmului

Primăria le recomandă locuitorilor din zonele afectate să își ia măsuri de precauție și să își organizeze activitățile în funcție de intervalele anunțate.

Investiții pentru un sistem de iluminat mai eficient în comuna Apahida

Reprezentanții administrației locale susțin că aceste lucrări fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii din comună. Noile corpuri de iluminat vor asigura un consum mai redus de energie și o iluminare mai bună a străzilor, contribuind atât la creșterea siguranței, cât și la diminuarea cheltuielilor din bugetul local.

„Lucrăm pentru un sistem de iluminat modern, eficient și sigur pentru comunitate. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a transmis primarul comunei Apahida, Cristina Belce.

Lucrările se desfășoară etapizat, iar autoritățile locale anunță că vor comunica din timp eventualele alte intervenții care ar putea afecta alimentarea cu energie electrică în zonă.

Comentarii Facebook