Model pentru școlile din România! Elevii dintr-o comună mică din Cluj primesc zilnic masă caldă din bani europeni: „Le face bine copiilor”

O comună mică din județul Cluj oferă zilnic elevilor de la școala din localitate o masă caldă, printr-un proiect finanțat din fonduri europene. În timp ce programul unei mese calde în școli este discutat de ani de zile la nivel național, la Ploscoș copiii primesc deja mâncare în fiecare zi, iar proiectul este finanțat până în anul 2029.

La școala gimnazială din Ploscoș învață doar 30 de copii, însă administrația locală a reușit să obțină un proiect european în valoare de 1,7 milioane de euro, prin care este asigurată și finanțarea meselor oferite elevilor.

Două feluri de mâncare în fiecare zi pentru cei 30 de elevi

Copiii primesc zilnic la școală o masă caldă, alcătuită din două feluri de mâncare. Programul vine într-un moment în care elevii petrec mai mult timp la școală, iar în acest an orele se desfășoară până la ora 15:00. Pentru părinți, inițiativa înseamnă nu doar o grijă în minus, ci și siguranța că cei mici au parte de o masă caldă în timpul programului școlar. „Foarte mult ne ajută, mai ales că este o mâncare caldă și le face bine copiilor. Nu ne mai gândim ce să le punem la pachet”, spune una dintre mamele copiilor, conform Digi24.

O altă localnică apreciază proiectul, mai ales în condițiile în care școala din comună are un număr redus de elevi. „O inițiativă foarte bună, mai ales că e o școală cu foarte puțini copii”, a spus aceasta.

„Un copil bine hrănit poate învăța mai bine”

Conducerea școlii spune că masa caldă este cu atât mai importantă cu cât elevii rămân la cursuri până după-amiază. Anca Chirai, directoarea Școlii Gimnaziale din Ploscoș, spune că elevii sunt încântați de program și consideră că alimentația poate avea un rol important în desfășurarea activității școlare. „În acest an, orele sunt până la ora 15:00 și cred că copiii sunt foarte bucuroși că beneficiază de această mâncare caldă și nu numai. Consider că un copil bine hrănit poate învăța mai bine”, a declarat Anca Chirai.

Pentru o școală cu doar 30 de elevi, programul reprezintă o măsură care vine în sprijinul copiilor și al familiilor acestora.

Proiect european de 1,7 milioane de euro, cu finanțare până în 2029

Proiectul a fost câștigat de administrația locală și asigură finanțarea necesară pentru masa copiilor până în anul 2029. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1,7 milioane de euro, iar una dintre componentele sale importante este asigurarea hranei pentru elevii școlii din Ploscoș.

Astfel, copiii din această comunitate beneficiază de o masă caldă în fiecare zi de școală, fără ca părinții să fie nevoiți să pregătească zilnic pachetul pentru ore.

Ploscoș are doar 540 de locuitori și patru sate

Ploscoș este una dintre comunele mici ale județului Cluj. Localitatea are patru sate și aproximativ 540 de locuitori, iar viața de aici este mult diferită față de cea din orașele județului. Primarul Daniel Aitoneanu spune că în comună există încă gospodării care nu beneficiază de unele dintre facilitățile considerate obișnuite în mediul urban. „Locuind în mediul rural, ne lipsesc automat multe lucruri pe care nu le avem, în comparație cu cei din mediul urban. Nu avem apă curentă, nu avem canalizare, unele gospodării nu au curent electric”, a explicat primarul comunei. Chiar și în aceste condiții, administrația locală și comunitatea au acordat atenție școlii și condițiilor în care învață copiii.

Clădirea școlii din Ploscoș a fost modernizată și dotată cu mai multe facilități, printre care panouri solare și centrală termică.

Comentarii Facebook