Mitică Călin, patronul Transferoviar, susține că e NEVINOVAT. Ce a declarat în instanță

 

Patronul firmelor Transferoviar și Remarul 16 Februarie, Mitică Călin, acuzat că a dat mită ca să obțină contracte, susține că nu este vinovat de faptele de care este acuzat de procurori. 

 

Arăt că sunt acționarul TFG din 2003, cu un profit de 10 - 15 milioane de euro și personal scoteam bani din firmă doar sub formă de dividende. Niciunul dintre inculpații Ștefan Adrian sau Mădărășan Kinga nu mi-au solicitat să avansez bani pentru a fi dați drept mită altor persoane, însă când aceștia aveau nevoie puteau lua numerar din firmă ceea ce se poate verifica. Nu cred că vreunul din cei amintiți, care în opinia mea sunt persoane corecte, au avansat sume cu titlu de mită. 

 

În privința numitului Bucur Aurel, noul director general al SALROM, este real că l-am rugat să ne avanseze sumele datorate la scadență pentru a ne achita datoriile căte stat. Nu cunosc nimic despre transportul celor două vagoane, efectuată în beneficiul lui Bucur Aurel, însă cred că în privința acestui demers trebuie să existe documente justificative. Precizez că nu mă implicam efectiv în toate aceste chestiuni. 

 

Nu o cunosc nici pe Tănase Elena, nu știu nimic despre bijuteriile care i s-ar fi oferit, însă este real că compania obișnuia să facă cadouri pentru toate companiile din țară, și nu-mi amintesc să mi se fi cerut să avansez bani pentru achiziționarea de bijuterii. Aceste cadouri erau constiuite din cozonac, vin și agendă. 

 

Despre Trandafirescu Sorin, afirm că este un hoț, deoarece în opinia mea m-a descalificat pe nedret, într-un proiect. Nu știu nimic despre acel abonament de avion în valoare de 1870 de euro”, a declarat Mitică Călin. 

 

Despre numitul Gavriș Teodor (directorul Direcției de Tracțiune din CFR Călători), menționez că am formulat împotriva sa o plângere la DNA pentru anumite acțiuni ale sale pentru participarea la o licitație când a trimis 5 șefi de depozit la Cluj, care ne-au refuzat omologarea. Arăt că la licitația de la R8, am fost descalificați în înțelegere cu alți competitori, fiecăruia dintre aceștia revenindu-le o parte a proiectului, însă am fost descalificați din lipsa omologării. În ceea ce privește SC TEV PAG SRL, avută în vedere pe relația Gavriș Teodor, arăt că sumele achitate în contul acestei societăți vizau livrarea unor piese, care au și fost recepționate, și pentru care există documente justificative. Relația cu această societate datează din 2012. Colaborarea cu această firmă s-a încheiat în vara anului 2014, în condițiile în care firma nu și-a respectat obligația de livrare a unei părți din piesele respective”, a spus Mitică Călin. 

 

Directorul CFR a fost arestat la domiciliu și este acuzat că a primit de la Călin Mitică, proprietar al Fabricii 16 Februarie din Cluj-Napoca și a firmei de transport feroviar de marfă Transferoviar Grup, suma de 500.000 de lei, prin firma Tevpag SRL, sub forma unei mite disimulate, pentru ca directorul CFR Călători să își îndeplinească cu rea credință atribuțiile de serviciu.

 

Teodor Gavriș este și directorul Direcției de Tracțiune din CFR Călători, dar și patronul firmei Tev Pag SRL. ”Tevpag” SRL este societatea mea, cu sediul la domiciliul meu, colaboarea cu Remarul vizând aprovizionarea cu piese a societății, pentru R8, pentru omologarea acestui serviciu de reparații. Piesele inițiale au fost comandate, achitate în avans și livrate, sumele achitate adunate reprezentând avansul în tranșele în care se face vorbire în dosar. Piesele au fost livrate integral către Remarul, au fost montate iar la omologare am trimis o echipă de specialiști, care au constatat că nu au fost respectate specificațiile tehnice și drept urmare nu s-a acordat omologarea. În a doua etapă a relației dintre cele două societăți, la solicitarea lui Bărăbăcuț (n.n. directorul 16 Februarie din Cluj Napoca, arestat în dosar) de a relua procedura de omologare al serviciului R8, ne-a cerut piese diferit, de cele livrate anterior, ceea ce am acceptat”, a declarat directorul arestat al CFR Călători.

Comentarii Facebook