Ministrul Culturii, despre numele mega proiectului de 15 milioane de euro pentru noul muzeu din Cluj: „Este o denumire destul de nefericită”


Singurul muzeu Transilvănean construit după anul 2000 va fi ridicat în Florești, cu ajutorul fondurilor din PNRR. Construcția va necesita 146 milioane de lei și va funcționa ca o extensie a Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj.  

Deși proiectul este încă într-o fază incipientă, denumirea acestuia, anume „Muzeul Identităților și Conflictelor Transilvănene”, a reușit să stârnească mai multe controverse.

15 milioane de euro vor fi necesari pentru a construi extensia Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Spaţiul de care dispun în acest moment nu mai este suficient, potrivit Observator

„Aici sunt şi depozitele unde sunt depozitate toate cele 400.000 de obiecte de patrimoniu mobil, în condiţii destul de improprii, adică în subsolurile clădirii cu probleme de umiditate”, a declarat Felix Marcu, director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei Cluj.  

Se pare că muzeul va urma să fie construit pe un teren din Florești, care dispune de o suprafață de 12.000 mp. „Muzeul Identităților și Conflictelor Transilvănene” va dispune de 3 etaje, va fi aproape autonom din punct de vedere energetic, iar în jurul său se vor amenaja parcări, zone de recreere și spații de desfăşurare a activităţilor culturale în aer liber, relatează sursa citată anterior. 

Numele pe care urmează să îl primească noul muzeu al Floreștiului a devenit subiect controversat, atât pentru unii istorici, cât și pentru guvernanți, care sugerează că „Muzeul Identităţilor şi Conflictelor Transilvănene" poate fi instigator. 

„Este o denumire destul de nefericită. Am vorbit la MIPE, am primit corespodenţa dintre MIPE şi Comisia Europeană prin care s-a solicitat, s-a aprobat schimbarea denumirii în Galeria Istorică a Transilvaniei”, a declarat Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii.  

Inițiatorii proiectului se justifică prin faptul că axa prin care s-au obținut banii europeni se referea exact la conflictele şi evoluţia istorică a diferitelor etnii.

„Deci cred că este o exagerare. Ar trebui să înţeleagă oricine că obiectivul nostru nu este acesta, adică obiectivul nostru e să creăm un muzeu modern, de care să beneficieze toată lumea”, a mai adăugat Felix Marcu, director Muzeul de Istorie a Transilvaniei Cluj. 

Din descrierea proiectului, se pare că noul muzeu se va deschide în anul 2026.

Comentarii Facebook